Amintiri necesare. Expoziție Iulia Dinescu, la Casa Artelor

iulia dinescu

Casa Artelor continuă și în 2025 seria „Amintiri necesare”. Aceasta va fi deschisă cu un exercițiu de memorie culturală care aduce în fața publicului lucrările unei importante ceramiste din Timișoara: Iulia Dinescu.

„«Amintiri necesare» este un demers dedicat celor mai importanți artiști vizuali din Timișoara, care au marcat profund și definitiv arta din această parte a țării, dar care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Direcția Județeană pentru Cultură Timiș a început acest program în 2023, anul Capitalei Europene a Culturii. Datorită impactului puternic pe care l-a avut, am decis să îl continuăm și în anii care vor urma cu cel puțin două expoziții în fiecare an”, transmit organizatorii.

„Arta în care s-a consacrat Iulia Dinescu a fost arta ceramicii. O artă a focului. O artă a neastâmpărului creator. Căci este o artă să te joci cu focul fără să stârnești un incendiu! Creațiile din ceramică arsă ale Iuliei Dinescu, cu vagi trimiteri la reprezentări vegetale, acvatice, telurice, sau insinuări antropomorfe, trăiesc însuflețite într-un soi de intimitate domestică împăcată. Liniștitoare. Poate chiar terapeutică”, spune, la rândul lui, pictorul Andrei Medinski, cel care va rosti și cuvântul de deschidere al expoziției.

Vernisajul are loc joi, 30 ianuarie, la ora 18. Expoziția va fi deschisă până în 5 martie. Galeria Pygmalion este deschisă de miercuri până duminică, în intervalul orar 15 – 19. Intrarea este liberă.

About Post Author