Nu e festival: amenzi pentru muzică dată tare și alcool în parcurile din Timișoara
Poliția Locală a dat amenzi de peste 15.000 de lei, de la începutul lunii, pentru probleme apărute în parcurile din Timișoara. Acestea includ muzică dată la volum ridicat până la consum de alcool sau câini lăsați liberi.
Parcurile din Timișoara au intrat în atenția Poliției Locale, odată cu creșterea numărului de oameni care ies la relaxare în sezonul cald. În urma sesizărilor primite, dar și a controalelor din teren, au fost sancționate 40 de persoane, cu amenzi în valoare totală de 15.625 de lei.
Cele mai frecvente probleme constatate au fost parcarea neregulamentară, inclusiv pe spațiul verde, tulburarea liniștii publice prin muzică dată la volum ridicat, consumul de alcool în spații publice, aruncarea deșeurilor și plimbarea câinilor fără lesă sau botniță în zone aglomerate.
Situațiile au fost întâlnite în special în Parcul Botanic, Parcul Justiției, Anton Scudier, Petofi Șandor, Adolescenței și Dacia.
Pe perioada verii, parcurile vor fi incluse constant în traseele de patrulare ale polițiștilor locali, care susțin că mizează în primul rând pe prevenție. Cei care observă nereguli pot sesiza Poliția Locală la numerele 0256.968 sau 0256.246.112.
