Amenzi de aproape un milion de lei, numai în acest an, pe A1 Deva-Nădlac

a1

Mai puține accidente decât anul trecut pe A1 Deva-Nădlac, dar șoferii continuă să calce tare pedala de accelerație. Peste 230 de conducători auto au rămas fără permise în același interval.

De la începutul anului, pe A1 Deva-Nădlac au avut loc patru accidente de circulație, cu două mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. A murit o persoană, iar alt trei au fost rănite, spre deosebire de trei morți, respectiv șase răniți, în perioada similară a anului trecut.

Bilanțul făcut de polițiști arată că, în acest interval, au fost aplicate 3.526 de amenzi, în valoare de 981.520 de lei, din care 1.743, pentru nerespectarea timpilor de condus și de repaus.

„Au fost reținute 235 de permise de conducere pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, circulația pe banda de urgență, efectuarea unor depășiri neregulamentare și altele. Tronsoanele de autostradă cu cel mai mare risc de producere a accidentelor rutiere rămân, în continuare, zona PTF Nădlac 2 și nodul rutier Margina”, transmite IPJ Timiș.

Ca o curiozitate, în 2024, „trendul” în materie de nereguli găsite pe autostradă este condus de numărul de polițe RCA false, găsite la șoferii de automarfare de transport.

About Post Author