Amendați de Ajun. 40 de invitați la o nuntă au plătit pentru distracție

nuntă

O petrecere de cununie, organizată în Ajunul Crăciunului, a fost spartă de polițiști joi după-amiază. S-a lăsat cu amenzi consistente.

Poliţiştii și un echipaj din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara au intervenit, joi după-amiază, pe strada Constantin Brâncoveanu, unde, într-o sală de evenimente, avea loc o petrecere de cununie.

La eveniment participau 40 de persoane care au fost legitimate și amendate, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020. Amenzile date petrecăreților au fost în valoare de 60.000 lei. În plus, organizatorul evenimentului a fost sancţionat cu de 5.000 lei.

Petrecerea a fost oprită, iar toţi participanţii au părăsit sala de evenimente.