Ambulanța pentru Monumente și-a anunțat calendarul pentru acest an. Sunt aproape 20 de intervenții, în mai multe părți din țară, care își propun să salveze patrimoniul construit. Se fac deja înscrierile de voluntari. În Banat vor fi două intervenții: în Bocșa Montană și Bobda.
Ambulanța pentru Monumente își propunerea creșterea calității restaurării patrimoniului din România, prin formarea profesională a studenților și a tinerilor specialiști. Calendarul din 2022, anunțat acum, include intervenții în toate zonele țării. În mod excepțional, două dintre ele nu vor fi făcute pe monumente istorice, ci pe clădiri cu valoare arhitectural-istorică. Este vorba despre casa parohială din Hosman și cabana Leaota.
Dacă doriți să faceți parte din această poveste, vă puteți înscrie AICI, până în 10 aprilie. „În funcție de locurile disponibile și de capacitatea de coordonare a organizațiilor, s-ar putea să fiți rugați să participați la altă intervenție, dar vom încerca să ne adaptăm pe cât posibil eforturile organizatorice la numărul total de înscriși. Prioritate vor avea participanții frecvenți și cei din profesiile legate de restaurare (arhitectură, inginerie, arheologie, istorie, turism cultural etc.)”, spun cei de la Ambulanță.
Două intervenții în Banat
Cele mai multe intervenții vor fi făcute în Transilvania, la mai multe biserici fortificate. Va fi de lucru și la Cetatea Dacică Costești. Ambulanța pentru Monumente Banat are două intevenții, în lunile iulie și august. Este vorba despre ansamblul stăvilar și canalul de aducțiune apă din Bocșa Montană și biserica romano-catolică din Bobda, unde continuă munca începută anul trecut. Puteți contribui și financiar la intervenția de la Bobda. Detalii, AICI.
Dacă vreți să vă înscrieți ca voluntar la oricare dintre aceste acțiuni, trebuie să mai știți că participarea este gratuită, masa și cazarea fiind asigurate de asociațiile organizatoare și comunitățile locale. Este recomandată, de asemenea, participarea pentru o perioadă de minimum 3 zile consecutive.
Calendar Ambulanța pentru Monumente 2022
Transilvania Sud – Asociația Monumentum
- Cabana Leaota, 24 iulie – 12 august
- Biserica Evanghelică Hoghilag, 4 august – 3 septembrie
- Ansamblul bisericii evanghelice fortificate Roadeș, 26 mai – 11 iunie
- Ansamblul bisericii evanghelice fortificate Homorod, 5 – 28 mai
- Ansamblul bisericii evanghelice fortificate Ungra, 5 – 28 mai
- Ansamblul bisericii evanghelice fortificate Țapu, 9 iunie – 3 iulie
- Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Șona, 3 – 31 iulie
- Turnul 1 Cetatea Dacică Costești, 10 – 25 iulie
- Casa parohială din Hosman, 14 – 30 aprilie
- Moara Hazaparu din Dărmănești, 15 septembrie – 5 octombrie
Arad – Asociația Vernacular
- Biserica de lemn din Ciunești, 14 august – 4 septembrie
- Biserica de lemn din Troaș, 19 iunie – 10 iulie
Sălaj – Asociația Arhaic
- Biserica greco-catolică din Bocșița, 17 iulie – 14 august
- Grup statuar din Benesat, 15 – 28 august
Moldova Nord – Asociația Actum
- Podul de piatră din Zlodica, 15 – 30 iunie
Bistrița Năsăud – Petrus Italus Trust
- Biserica Evanghelică Fortificată Vermeș, 4 septembrie – 2 octombrie
Banat – Asociația Prin Banat
- Ansamblu stăvilar și canal aducțiune apă din Bocșa Montană, 7 – 27 august
- Biserica romano-catolică din Bobda, 10 – 30 iulie
Oltenia Vest – Asociația Inima Olteniei
- Cula Nistor din Cerneți, 16 august – 4 septembrie


