Am putea avea viceprimar și vicepreședinți CJ până la finele anului. Sunt șanse mari, spun „părțile”

viceprimar

Mai e o săptămână până la finele anului, sunt trei luni de la alegerile locale și încă nu sunt formule complete de conducere, nici la Primăria Timișoara, nici la CJ Timiș. Sunt însă „șanse foarte mari” ca problema să fie rezolvată și e și consens, cel puțin declarativ, în ambele instituții.

CJ Timiș și CL Timișoara se întrunesc amândouă miercuri, 23 decembrie. Plenurile vor fi online, ceea ce înseamnă că nu vor fi votați vicepreședinții, respectiv viceprimarul care lipsesc pentru ca executivele celor două instituții să fie complete. Totuși, până la sfârșitul anului, s-ar putea rezolva.

„Decizia nu este în mâinile mele, dar o să mai am încă o discuție săptămâna aceasta cu colegii de la PNL. Sper că faptul că acum există chiar un acord și la nivel național ajută un pic și aici. Îmi doresc foarte mult să încheiem acest capitol și să avem un viceprimar. Și să fie acest viceprimar din partea PNL, așa cum trebuie să avem un vicepreședinte din partea USRPLUS la Județ. Eu încă nu am renunțat la această speranță, încă este o posibilitate, dar nu pot să spun acum dacă se va întâmpla sau nu, pentru că nu este în mâinile mele.

Cele două sunt legate, așa a fost de la început. E această conducere încrucișată. La consiliul județean să fie un vicepreședinte de la USRPLUS și la consiliul local, un viceprimar de la PNL. Prin asta să ne asigurăm că avem o coaliție stabilă”, spune primarul Dominic Fritz.

„Sper să se întâmple asta”

Dacă decizia nu e în mâinile lui Fritz, ea este sigur la președintele CJ și al PNL Timiș deopotrivă, Alin Nica. Instituția pe care o conduce nu are niciun vicepreședinte, deși alegerile locale au fost la finele lui septembrie. Nica pare și el optimist. „Sunt șanse foarte mari să avem vicepreședinți în acest an, deci să avem un alt plen în afară de cel din 23 decembrie. Sper și eu să se întâmple asta. De data asta sunt șanse foarte mari ca acest lucru să se întâmple”, a declarat, pentru stiridetimisoara.ro, Nica.

Propunerea liberală pentru viceprimar este Cosmin Tabără, iar cea pentru CJ este Alexandru Proteasa. USRPLUS îl susține pentru vicepreședinte pe Cristian Moș.