Alin Popoviciu, „vice” cultural la CJ, despre Viorica din Clejani: Am pus și eu mâna, că așa e frumos / VIDEO

alin popoviciu

Și lui Johnny Depp îi place Viorica de la Clejani. Deci nu e nicio problemă că vicepreședintele CJ Timiș. Alin Popoviciu, a fost filmat cu gura până la urechi alături de aceasta, în timpul unui cântec deocheat. În plus, ce-ar fi vrut cârcotașii să-i cânte artista? Cumva operă?

Liberalul Alin Popoviciu, vicepreședinte CJ Timiș, e, oficial, șeful pe partea de cultură a instituției din a cărei conducere face parte. Popoviciu are în subordine Teatrul Merlin, Muzeul Satului Bănățean, CCAJT, Biblioteca Județeană și DGASPC.

Duminică, el a fost spectator la concertul Direcția 5, desfășurat în Bastionul Theresia. Luni, în a doua zi de Paști, a mers la rugă la Giroc, unde e primar Dan Vârtosu (PNL). De acolo a postat pe contul său de TikTok un clip în care apare, fericit nevoie mare, alături de Viorica din Clejani, care interpretează un cântec care ar trebuit marcat cu 18+, dacă ar fi difuzat la televizor.

Artista își proptește capul pe umărul politicianului, în timp ce îi cântă o piesă despre cum „să se joace cu țâțâlii” și primește în schimb zâmbete largi și gesturi apreciative din partea unui Popoviciu fericit nevoie mare.

„A spus că așa un public minunat n-a mai întâlnit demult”

L-am întrebat pe politicianul cunoscut de altfel pentru ieșirile sale nonconformiste, printre altele cu langoși și chiloți, cui se adresează și care este mesajul unei astfel de postări.

„Doamna Viorica a spus că așa un public minunat n-a mai întâlnit demult. Și am întrebat-o dacă ea vede aceste diferențe. A zis că da, le simte inclusiv când e pe scenă, că sunt oameni care vibrează odată cu melodiile și că la Timișoara este extraordinar de fiecare dată când vine. Și mi-a spus că au fost de vreo trei ori în ultima lună.

Și fiind și Dan (Vârtosu – n.r.), primarul de la Giroc, lângă mine, am zis că putem face un interviu în care noi să o întrebăm pe ea cum s-a simțit la Timișoara și cum se simte. Și am făcut un interviul în care eram eu, Dan și doamna Viorica cu soțul, în care ea a și transmis niște mesaje foarte frumoase (…) Mesajul pe care l-a trimis e acolo, că se simte minunat, că sunt oameni extraordinari. Și dintr-o dată o s-o vedeți că începe să cânte lipindu-se de mine. Ce era să fac? Să fug?”, a răspuns Popoviciu.

Care ar fi mesajele frumoase ale artistei nu știm, pentru că vicepreședintele CJ n-a postat pe TikTok decât filmarea de 27 de secunde, aceea cu „țâțâlii”.

„N-am înțeles, jur că n-am înțeles”

Totuși Popoviciu continuă: „Pentru că era și lipită de mine, mi-am pus și eu mâna după, că așa era frumos. Dacă am văzut că își punea capul pe umărul meu (…) Ce să fac? Am luat și eu mâna, am pus-o după și am stat să… nici nu știu ce a cântat (…) N-am înțeles, jur că n-am înțeles, era gălăgie”. Deci… n-a înțeles, dar i-a plăcut nevoie mare.

Vicepreședintele CJ spune că a postat clipul chiar el, fiindcă „erau 100 de oameni care filmau în față, oricum știam că o să-l pună”.

„Și acum, nu vă supărați, ce trebuia să-mi cânte? Operă? Am văzut 25.000 de oameni care erau înnebuniți. Și mie mi-a plăcut, că am și dansat, am și dansat, femeia se simțea foarte bine, se și vede că îi place (…) Asta a fost. N-a fost nimic de regizat. Așa e ea. E Viorica de la Clejani, pe care Johnny Depp… Toată lumea o apreciază”, a mai declarat liberalul.

Întrebat ce părere are despre aventurile muzicale ale colegului său, șeful PNL Timiș, Marilen Pirtea, a spus că se abține și că speră să nu ajungă în aceeași situație.

„Adică nu vă place ce cântă?”

 

„Adică nu vă place ce cântă? Mesajul (cu «țâțâlii» – n.r.) nu l-am dat eu. Mesajul l-a dat ea. Am dat share, pentru că femeia s-a simțit extraordinar de bine, i-a plăcut și știam că oricum acest cântec va apărea oricum. De ce să mă ascund? (…) Era o nebunie toată lumea (…) Erau de toți acolo… de la cei mai intelectuali până la… Despre ce discutăm? Liberalismul nu înseamnă doar oameni care au studii de la medie în sus. Nu înseamna că a fi liberal înseamnă că trebuie să fii cu studii superioare. Nu, nu cred că a spus nimeni asta niciodată (…) Nu are nimic liberalismul cu Veronica din Clejani”, a continuat Alin Popoviciu.

În urmă cu câteva săptămâni, același Popoviciu s-a filmat în timp ce „negocia” cu un cântăreț stradal o dedicație pentru primarul Dominic Fritz. Se întâmpla chiar în fața sediului PNL Timiș din Piața Unirii. „Nu este normal să încerci să ții o ședință de partid și să-ți cânte unul în urechi. Adică am stat 5 minute, 10, un sfert de oră, dar nu mai poți, că l-auzi scârța în urechi, la geam. Nu vă supărați, e în mijlocul Timișoarei”, a explicat acum liberalul.

Altfel, Casa de Cultură „Ionel Lucian Șipoș” din Giroc a plătit pentru fericirea Vioricăi și a Tarafului din Clejani exact 94.337 lei, fără TVA. În acești bani au intrat „două reprize muzicale 60 minute fiecare, transport, cazare și masă”.

About Post Author