21 octombrie 2020

Alin Nica: Zic că vom câștiga, de luni încolo ne așteaptă patru ani de muncă

alin nica

De 16 ani primar în Dudeștii Noi, Alin Nica e încrezător că va câștiga acum președinția Consiliului Județean Timiș. Liberalul spune că rezultatul acestor alegeri este „o palmă dată de electorat celor care și-au dovedit ineficiența”.

„Eu zic că vom câștiga și consiliul județean, și majoritatea primăriilor din județ. Dacă domnul primar Robu a fost mai rezervat, eu sunt convins că vom câștiga detașat și Primăria Timișoara, cu un scor care nu va lăsa loc de interpretări. (…) Vom câștiga și majoritatea primăriilor din județ, conform estimărilor noastre. De luni încolo ne așteaptă patru ani de muncă, în care să arătăm că Timișul poate fi european pe de-a întregul și nu doar anumite părți din el. Cred că această palmă dată de electorat celor care și-au dovedit ineficiența este, sper, o învățătură de minte că nu se mai poate face politică doar mințind oamenii”, a declarat Alin Nica, duminică seară, în sediul PNL.

O șansă unică pentru Timiș

Primar la Dudeștii Noi de patru mandate, Nica susține că, în aceste alegeri, au avut de câștigat cei competenți și cu experiență. „Trebuie să dovedești prin fapte, nu doar prin vorbe, dacă vrei să câștigi o poziție de responsabilitate. Cred că în urma acestei campanii și în urma acestor alegeri au câștigat experiența și competenț. Atât la Timișoara, cât și în județul nostru, oamenii au dat girul acelora care au cele mai mari șanse ca împreună să rezolve probleme cu care se confruntă județul și Timișoara (…). Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când noi, timișenii, avem șansa unică să avem atât președintele CJ, cât și primarul municipiului Timișoara, primarul municipiului Lugoj și majoritatea primăriilor din județ și, în același timp, să avem și guvernul și președintele României”, a declarat acesta.

Ce așteaptă Nica de la un viitor mandat? „Sper ca acești patru ani de auspicii favorabile din punct de vedere politic și administrativ să se concretizeze în acele proiecte majore pe care Timișul și Timișoara le așteaptă”, a conchis liberalul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: