Alice Francis revine la castelul familiei din Rudna. De data asta, cu burlesc
Castelul Nikolici din Rudna schimbă registrul pe 5 septembrie și devine scenă pentru burlesc. Alice Francis, artista născută la Timișoara și stabilită în Germania, revine la castelul familiei sale cu „Burlesque Matinee”, un spectacol în care se amestecă dansul, muzica live, cabaretul și comedia.
Alături de Alice Francis vor urca pe scenă Foxic Poison, DARIA, Rina Bambina și Queen Beni Mihai, într-un spectacol inspirat de Classic Hollywood Burlesque.
Alice Francis este cunoscută pentru muzica sa care combină swingul și jazzul anilor ’20 și ’30 cu sonorități electronice și pentru spectacolele cu o componentă vizuală puternică. Născută la Timișoara, cu origini românești și tanzaniene, artista a plecat din România la cinci ani și s-a stabilit ulterior în Germania.
La Rudna, însă, povestea este și una de familie. Castelul Nikolici a fost cumpărat de familia artistei în urmă cu mai bine de două decenii, iar de atunci clădirea trece printr-un proces de restaurare.
De la CAP și unitate militară la spectacole și concerte
Conacul din Rudna a fost construit în jurul anului 1780 și este legat de familia Nikolici și de istoria nobilimii bănățene. În perioada comunistă, clădirea a avut cu totul alte întrebuințări, fiind folosită inclusiv ca unitate militară și sediu CAP. În timp, a ajuns într-o stare avansată de degradare.
După cumpărarea proprietății, familia lui Alice Francis a început restaurarea treptată a castelului. În ultimii ani, locul a început să găzduiască evenimente culturale, concerte și întâlniri gastronomice.
Pe 5 septembrie vine rândul burlescului. Programul începe la ora 11, cu un workshop de burlesc susținut de Foxic Poison, pentru care înscrierea se face separat.
De la ora 16 începe primirea publicului și se deschide inclusiv un vestiar cu costume. „Burlesque Matinee” începe la ora 18, cu Alice Francis în rol de gazdă. Participarea la spectacol se face pe bază de donație, iar cei care vor să rămână și la masă pot rezerva separat un meniu. Locurile pentru spectacol, workshop și meniu sunt limitate.
Toate detaliile se găsesc AICI.
