Medicii din Timișoara au confirmat al doilea caz de Covid-19. Infestat este un bărbat de 47 de ani, tot din Timișoara, care a stat în avion în dreapta femeii depistată pozitiv săptămâna trecută. Zece teste s-au făcut în cursul zilei de marți.
Al doilea caz de Covid-19 din Timișoara și al patrulea din România a fost confirmat, marți, de medicii Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. „Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie și care s-a întors din Italia. Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în același avion, în partea dreaptă a acesteia în data de 20 februarie cu o cursă care se întorcea din Italia”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Din 28 februarie, bărbatul de 47 de ani a fost în autoizolare la domiciliu, împreună cu familia. Primul rezultat a fost negativ. „Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative. Rezultatul probei recoltată în ziua de luni (în cea de-a 12 –a zi de la contactul cu femeia de 38 de ani) a ieșit pozitiv la infecția cu coronavirus Covid-19”, se mai arată într-un comunicat emis de autorități.
464 persoane în autoizolare, în Timiș
Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic și nu are nici febră. El va fi dus cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. În curtea în care locuiește acesta mai trăiesc alte două familii, membrii acestora urmând să fie autoizolați.
Marți, 3 martie, au fost lucrate zece probe la „Victor Babeș”: nouă de la persoanele care au călătorit în avion cu pacienta zero, femeia de 38 de ani confirmată cu Covid-19 săptămâna trecută, iar alta, de la o pacientă dusă luni la spitalul de la Pădurea Verde, care nu are febră, dar tușește ușor.
Până luni, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” s-au lucrat 69 de teste la 45 de pacienți. La unii s-au făcut mai multe probe. 32 de teste s-au făcut pe persoane suspecte din Timișoara. În Timiș sunt în autoizolare 464 persoane.


