Agricultori din toată țara, invitați la un eveniment la ferma Maxagro din Birda / FOTO

maxagro

A fost cel mai mare eveniment din agricultură organizat în regiunea de vest a țării și unul dintre cele mai importante din țară. A fost târgul de prezentări și socializare desfășurat la Ferma Maxagro din Birda, la care au participat în jur de 1.000 de fermieri din întreaga țară.

Evenimentul de la Birda a fost organizat de firma KWS, în colaborare cu reprezentanții companiilor Maxagro și TimacAgro. Aproape 1.000 de fermieri veniți din toate colțurile țării au asistat peste zi la prezentările din agricultură, iar seara au luat o bine meritată pauză și s-au relaxat.

„Este o întâlnire lucrativă, pentru că aici sunt prezentate culturi bio și stadiul lor, dar este și o întâlnire de socializare. Ne dorim astfel de evenimente cu scopul de a uni agricultorii între ei, din toată țara, parteneri și angajați”, explică Alexandra Zifceak, CEO al companiei Maxagro.

Întâlnirea de la Ferma Maxagro a oferit organizatorului KWS, dar și partenerilor săi, ocazia de a se prezenta și de a stabili noi contacte. „Ne bucurăm că am reușit să organizăm acest târg, unde să vedeți potențialul produselor KWS. Lansăm, cu această ocazie, și o campanie intitulată «Partenerul tău pentru sămânță», deoarece nu există cultură importantă în România în care să nu existe produsele noastre, care să facă diferența în ferma dvs. Avem un portofoliu în adaptare și vrem să ne comunicați tot timpul nevoile dvs. Acest lucru este foarte important într-un climat agricol atât de tumultuos, atât din punctul de vedere al vremii, cât și al prețurilor”, a declarat Cristian Deliu, director comercial al KWS.

„Pentru firma TimacAgro este o ocazie extraordinară de a arăta fermierilor ultimele tehnologii în materie de soluții de fertilizare de înaltă calitate. Vă reamintim, de asemenea, că în urmă cu doi ani am lansat o uzină ce creează fertilizanți lichizi. Am venit în acest an cu un ajutor pentru fermieri și trebuie să vă spun că ultimii ani au fost foarte grei din cauza secetei”, au spus și reprezentanții TimacAgro.

„Sperăm să fie o seară de neuitat. Mulțumim tuturor partenerilor care au venit. Mă bucur că sunt alături de noi, ca să vorbim despre importanța parteneriatelor, așa cum este cel pe care îl avem cu KWS de peste zece ani”, a spus Ioji Zifceak, unul dintre fondatorii grupului Maxagro. „Suntem aici foarte mulți fermieri, care ne cunoaștem, și sperăm ca această tehnologie să aducă un plus de valoare în fermele dvs”, a completat Ianko Zifceak.

Evenimentul se dorește a fi unul anual. La ediția 2024, atmosfera muzicală a fost întreținută de Horia Brenciu și bandul său, iar la final toată lumea s-a bucurat de un spectaculos foc de artificii.

About Post Author