Aeroportul Timișoara ar putea avea o cursă directă către Istanbul. De ce nu sunt mai multe zboruri

Aeroportul Timișoara

Trebuie să fim realiști: în perioada imediat următoare, nu vor exista curse regulate noi spectaculoase de pe Aeroportul Timișoara. Ar putea apărea însă un zbor care să deschidă perspective interesante pentru amatorii de călătorii.

Directorul interimar al AIT, Daniel Stamatovici, nu promite marea cu sarea celor care se plâng că de la Timișoara nu există zboruri interesante. Capitala Banatului este situată foarte aproape de Belgrad și Budapesta, unde există aeroporturi mari, pe care operează multe companii. E un paradox: exact poziția geografică bună a Timișoarei îi creează un dezavantaj.

Stamatovici explică diferențele față de Cluj, unde numărul de curse regulate este, poate, dublu față de cel de la Timișoara. „Clujul are mult mai multe destinații de care este legat, dar are o bază de atragere a clienților extrem de largă. Nu au niciun alt mare aeroport în proximitate și adună pasageri din toată jumătatea aceea de țară. La noi mai vin pasageri de la sârbi, ucraineni nu vin, poate vedem două-trei mașini din Ungaria. Ei preferă să meargă la Budapesta, este un aeroport mare, au confortul că sunt la ei în țară, iar distanța față de Budapesta este aceeași ca și până la Timișoara”, spune șeful AIT.

Aeroportul Timișoara are discuții cu mai multe companii aeriene, singurele care pot decide deschiderea unei noi rute.

„Purtăm discuții cu toate companiile, vrem la Timișoara noi destinații, oferim chiar 75% discount la plata serviciilor aeroportuare. O nouă destinație nu ne aduce nimic în plus financiar timp de doi ani. Companiile beneficiază de discountul permis de legislație și doar după acei doi ani încasăm bani”, susține directorul Stamatovici.

Vestea bună pentru iubitorii de călătorii este că discuțiile cu Turkish Airlines sunt foarte avansate. Finalizarea lor ar putea însemna deschiderea unei rute Timișoara – Istanbul. Aeroportul din Turcia este un important hub către destinații din întreaga lume.

About Post Author