Adevărul, o poveste despre minciună. Premieră la Teatrul Național

adevărul

Teatrul Național prezintă duminică seară noua sa premieră, cu spectacolul „Adevărul”, în regia lui Radu Iacoban. E o poveste despre minciună a unui mincinos obsedat de adevăr, scrisă de cunoscutul autor francez Florian Zeller.

Personajul principal din „Adevărul” este un mincinos într-o lume de mincinoși, dar obsedat de adevăr. Aventurile acestui om pe care toți cei din jur îl înșală fac din „Adevărul” un palpitant joc de oglinzi unde minciuna însăși este jucăria favorită.

Dramaturgul francez Florian Zeller a devenit celebru cu trilogia Mama, Tatăl și Fiul. A obținut recunoașterea internațională cu Tatăl, care, în formula sa cinematografică, cu Anthony Hopkins în rolul principal, a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu, Premiul César pentru cel mai bun film străin, Premiul Bafta și Premiul Goya.

Traducerea și regia artistică a spectacolului de la Timișoara sunt semnate de Radu Iacoban. Din distribuți fac parte Matei Chioariu, Alina Ilea, Cristina König și Romeo Ioan. Costumele și decorul îi aparțin scenografului Tudor Prodan. Biletele pot fi cumpărat on-line, pe www.tntm.ro, sau fizic, de la Agenția Mărășești, orar marți-duminică, orele 11-19.

About Post Author