Acte false de vaccinare de milioane de euro. Percheziții la trei cadre medicale / VIDEO

vaccinare

Cinci percheziții în Caraș-Severin și Timiș, la trei medici bănuiți că ofereau certificate de vaccinare, contra cost, unor persoane care nu s-au imunizat. Rețeaua funcționa în întreaga țară, cu mii de oameni care au plătit și 400 de euro pentru a avea mult doritul document.

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice și Serviciul de Combaterea Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii DIICOT Timișoara, au făcut, joi dimineață, cinci percheziții, la trei persoane bănuite de „constituire a unui grup infracțional organizat, zădărnicirea combaterii bolilor, fals informatic și fraudă informatică”.

În perioada 2021 – 2022, membrii rețelei, aflați în legătură cu diverși medici, ar fi intermediat obținerea, în mod ilegal, de certificate care atestă vaccinarea anti Covid-19, în schimbul unor sume de bani. „Tariful” era cuprins între 300 și 400 de euro, banii fiind încasați personal de oamenii de legătură ai medicilor și predați acestora. Pacientul nixi măcar nu trebuia să meargă la un centrul de vaccinare, ci doar să-și ofere datele.

8.000 de oameni și-au cumpărat certificate

„Ulterior, în decurs de aproximativ două săptămâni, «clientul» ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al DSP. Ca urmare a investigațiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară, care au beneficiat de serviciile membrilor grupării (…) Faza operațională a cazului a fost declanșată în martie 2022, fiind efectuate cinci percheziții domiciliare la locațiile utilizate de persoanele bănuite (persoanele de legătură cu cadrele medicale). Au fost puse în executare 10 mandate de aducere și a fost luată măsura controlului judiciar pentru 7 dintre acestea”, a transmis IPJ Timiș.

În urma percheziției din martie au fost ridicate telefoane mobile, laptopuri, memory stick-uri, memory carduri, HDD-uri etc, aparținând persoanelor implicate.

Continuând cercetările, s-a reușit documentarea întregii activități infracționale a grupării. Au fost identificate trei cadre medicale, care ar fi efectuat aceste activități de vaccinare în fals.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. Perchezițiile au fost făcute cu sprijinul jandarmilor de lal Gruparea Mobilă de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

About Post Author