Achitare definitivă în dosarul apartamentelor pe Legea 112. Robu, declarat nevinovat

Publicat:

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința definitivă în dosarul privind vânzarea a peste 200 de apartamente din fondul locativ de stat, în baza Legii 112/1995. Foștii primari Gheorghe Ciuhandu și Nicolae Robu, alături de alți funcționari, au fost declarați nevinovați.

Au fost trimiși în judecată în acest dosar foștii primari Gheorghe Ciuhandu și Nicolae Robu, foștii viceprimari Dan Diaconu și Traian Stoia, fostul secretar al PMT, Ioan Cojocari, foștii șef de la Patrimoniu Nicușor Miuț și Martin Staia, precum și juristele Simona Vîrlea și Gabriela Iova.

- Publicitate -

Curtea de Apel Timișoara a decis vineri achitarea definitivă a acestora. Dosarul a fost trimis în judecată în noiembrie 2020, după ce a plecat de la DNA în 30 decembrie 2019. Procesul a cunoscut numeroase amânări, generate de absența unor martori și de necesitatea readministrării probelor.

Potrivit procurorilor DNA, inculpații ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu persoane care nu aveau calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 și care, în consecință, nu aveau dreptul să dobândească respectivele imobile. Anchetatorii susțineau că funcționarii Primăriei Timișoara ar fi vândut în mod fraudulos 207 imobile la prețuri stabilite în baza Legii 112/1995 și HG 20/1996, deși dispozițiile legale nu mai erau aplicabile în acele situații.

Prejudiciul estimat era de peste 42 milioane de lei, pe care Ministerul Finanțelor trebuie să se decidă dacă dorește să-i solicite printr-un proces civil.

De-a lungul procesului, fostul primar Nicolae Robu a susținut în repetate rânduri că este nevinovat și că acțiunile din mandatul său nu pot fi încadrate la abuz în serviciu, calificând tranzacțiile drept „legale și neprejudiciabile”. El a avut o reacție și vineri seară, pe Facebook: „Las în seama Divinității să-i judece ea pe cei ce-au fost atât de incorecți, atât de nedrepți cu mine. Stimați timișoreni, stimați compatrioți, v-am spus de nenumărate ori: eu am fost nu cinstit, nu corect, ci ultra cinstit și ultra corect în tot ce-am făcut”.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img