Accident grav aproape de Făget. Cinci persoane, între care o fetiță de 6 ani, rănite / FOTO

accident Făget

Accident pe una dintre cele mai aglomerate șosele din vestul țării. Două mașini s-au ciocnit violent pe DN 68A, lângă Făget. Mai mulți oameni au fost răniți.

„Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a condus un autoturism pe DN68A dinspre Făget spre Margina, iar la un moment dat a efectuat viraj la stânga către DC107, fără a se asigura. A intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 35 de ani, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, fiind angajată în efectuarea manevrei de depășire pe linie continuă (…) Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis, marți, IPJ Timiș.

La locul incidentului au fost solicitate două elicoptere SMURD, de la Arad și Caransebeș. Au intervenit pompierii de la stația din Făget și de la Lugoj, cu autospeciala de transport victime multiple și mai mulți salvatori, precum și un echipaj de descarcerare, ambulanțe SAJ și SMURD.

O fetiță de 6 ani, mama și sora ei, în vârstă de aproximativ 15 ani, au fost duse cu ambulanța SAJ la Spitalul „Louis Țurcanu”. Doi bărbați au fost preluați de elicopterele SMURD și transportați la Spitalul Județean, iar alți doi bărbați au fost duși cu ambulanțele tot la SCJUT.

About Post Author