Accident feroviar la Peciu Nou: un bărbat de 71 de ani a murit după ce mașina sa a fost lovită de tren

Accident feroviar la Peciu Nou: un bărbat de 71 de ani a murit după ce mașina sa a fost lovită de tren

Accidentul a avut loc luni, 13 aprilie, în jurul orei 10, în comuna Peciu Nou. Potrivit primelor informații, șoferul circula pe DJ593, dinspre Parța spre Peciu Nou. La trecerea la nivel cu calea ferată a intrat în coliziune cu un automotor care circula pe ruta Cruceni – Timișoara Nord.

Accident feroviar la Peciu Nou: un bărbat de 71 de ani a murit după ce mașina sa a fost lovită de tren

Au intervenit echipaje de pompieri cu autospeciale de descarcerare, echipaje SMURD și o ambulanță SAJ cu medic. „În accidentul feroviar este implicat automotorul R 11112 și un autoturism. Conducătorul autoturismului a rămas încarcerat”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Salvatorii au început manevrele de resuscitare, însă victima nu a răspuns și a fost declarată decedată. În tren se aflau aproximativ 30 de persoane, însă niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În autoturism se afla și un câine.

About Post Author