A sunat clopoțelul! Peste 100.000 copii au început școala în Timiș / Video
Pentru peste 100.000 de copii din Timiș, luni a fost prima zi de școală. Unele unități de învățământ nu au toate autorizațiile, dar nu mai există totuși toalete în curte. La Colegiul Național Bănățean se va merge și în acest an la cursuri doar de dimineață, chiar dacă spațiile de învățământ sunt în continuare insuficiente.
În județul Timiș sunt înscriși, pentru anul școlar 2024 / 2025, 101.565 de elevi. Dintre aceștia, 6.600 sunt în clasa pregătitoare.
Rețeaua preuniversitară din Timiș include 617 unități de învățământ. Peste jumătate din acestea – 332 – sunt creșe și grădinițe. În județ sunt 205 școli, 62 de licee sau colegii și 18 cluburi sportive ori școli postliceale. Din cele 953 de clădiri folosit în scop didactic, 100 nu au autorizați de siguranță la incendiu. Pentru 55 unități de învățământ, din care șase privat, au fost emise avize pentru realizarea unor investiții, urmând ca după finalizarea investițiilor, beneficiarii să solicite autorizația.
De asemenea, 27 unități școlare, din care nouă din mediul urban, nu au autorizație sanitară. Dintre acestea, 20 au depus documentația în vederea obținerii acestui document. În Timiș nu mai există școli cu latrină și nici toalete în curte.
Două laboratoare și bibliotecă noi, la CNB
La Colgiul Național Bănățean, noul an școlar a început în aceeași atmosferă optimistă. A dispărut din curte unul dintre platani, care a fost tăiat, din cauză că se uscase și ar fi putut deveni un pericol. Va fi însă pus unul nou, care să rămână generațiilor care vin.
„Avem 2.560 elevi în acest an. Sigur că spațiile nu sunt suficiente, am reușit cu multe eforturi să rămânem în continuare de dimineață, dar asta nu înseamnă că toate sălile de clasă sunt corespunzătoare, suficient de mari și suficient de primitoare pentru toți elevii. Pornim cu regulamente noi, dar ceea ce ne interesează pe noi cel mai mult este că baza materială, datorită PNRR, se îmbunătățește. Avem două laboratoare care urmează să fie instalate, unul de lingvistică și altul de robotică, avem o bună colaborare cu Universitatea Politehnică și Universitatea de Vest și un lucru cu care mă mândresc ca profesor umanist e faptul că venim cu o nouă bibliotecă, care, de fapt, va pune în valoare un mobilier existent în școală de peste 120 de ani”, a spus profesorul Sorin Ionescu, directorul CNB.
Anul școlar 2024 / 2025 va avea 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module despărțite de cinci vacanțe. Programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” se vor desfășura în intervalul 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, datele exacte fiind decise de fiecare unitate de învățământ. Cursurile se vor încheia în 20 iunie 2025.