A murit Marius Perian, „Primarul nopții” de la Timișoara

primarul nopții

Unul dintre cele mai colorate – și controversate – personaje ale Timișoarei s-a stins din viață. Marius Perian, zis „Periuță”, a murit discret, anunțul fiind făcut pe pagina sa de Facebook de un amic. Ultima postare a celui supranumit „Primarul nopții” a fost făcută duminică.

„Îs trist, ai plecat. Mereu vorbeam la telefon de evenimente private. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Drum bun spre Rai”, a scris cineva pe pagina de Facebook a celui supranumit „Primarul nopții”.

Marius Perian, „Periuță”, a fost unul dintre cele mai pitorești personaje ale Timișoarei. Mereu îmbrăcat fistichiu, circulând cu autobuzul 33, dinspre Calea Șagului spre centrul orașului, n-aveai cum să nu-l remarci. Născut în 1955, la Timișoara, Perian a fost căsătorit de trei ori și a avut șapte copii. Pasiunea lui, neascunsă niciodată, au fost dintotdeauna femeile. Era cunoscut drept „Primarul nopții”, pentru că, de obicei, activitatea lui începea la orele la care lumea merge la culcare, și era de-al casei în toate localurile de noapte ale orașului, inclusiv în perioada comunistă.

Născut într-o familie bine așezată, cu locuință în Piața Victoriei, „Periuță” a fost traficant de aur, fiind și anchetat pentru asta. În 1986 a plecat în Germania și a revenit acasă în 1990. Și-a continuat afacerile, tot în „zona gri”, și în urmă cu câțiva ani a fost la un pas de moarte din cauza unei boli grave. O vreme a umblat cu baston și ulterior și-a schimbat și înfățișarea. În ultimul an, „Primarul nopții” începuse să poarte barbă și își lăsase părul să crească, însă hainele tot ciudate, la granița kitschului, îi erau. De ceva timp revenise la vechiul look și încă a putut fi văzut, în această toamnă, la terasele din centrul Timișoarei.

About Post Author