A murit Luca Novac. Taragotul de aur al Banatului a tăcut

luca novac

Luca Novac, alături de nepotul său, care i-a moștenit pasiunea pentru doinit

Taragotistul Luca Novac, una dintre legendele Banatului, s-a stins din viață. Timp de decenii, el a spus, ca nimeni altul, poveștile acestei părți de țară.

Veste tristă pentru toți bănățenii: s-a stins din viață Luca Novac. Unul dintre cei mai mari doinitori ai Banatului a tăcut pentru totdeauna. Taragotul său a însoțit poveștile de viață ale multor români, iar faima lui a trecut demult granițele țării.

Luca Novac s-a născut în 1941, în satul Var, din comuna Obreja, județul Caraș-Severin. A fost a treia generație de instrumentiști în familie, după bunicul său, care a cântat cu Luță Ioviță, și tatăl său. A cântat la clarinet, saxofon și taragot, dar cel mai drag i-a fost taragotul. A fost în turnee în toată Europa, în Statele Unite ale Americii, în Canada, în China, Mongolia, Coreea sau Rusia.

„Eu am început cu doinele. Sunt mai grele, foarte puțini cântă doine adevărate. Mie mi-au plăcut că trec prin suflet, prin inimă (…) Și dacă am început cu doina, tot cu doina vreau să termin, cu doina din Banat, atât de expresivă și așa de unică”, spunea artistul, într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani. De anul trecut, Luca Novac era cetățean de onoare al Timișoarei.