A intrat în vigoare legea carantinării și izolării

carantină

Legea a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Ea stabilește criteriile pe baza cărora pot fi instituite carantina, respectiv izolarea, în cazul persoanelor suspecte de a fi infectate, respectiv celor bolnave, inclusiv asimptomatici.

Carantina se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi. Caratina se referă la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:

  • sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu
  • au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă

În situaţia în care persoana refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea sau încalcă măsura carantinei, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control recomandă, iar reprezentantul direcţiei de sănătate publică decide carantinarea persoanei într-un spaţiu special desemnat, dacă se constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.

Ce este izolarea

Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive. Ea se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării sau, în lipsa acestuia, când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, dar nu mai mult de 48 de ore.

Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi dacă se menţine riscul transmiterii bolii, medicul recomandă prelungirea izolării. În situaţia în care persoanele refuză, medicul informează direcţia de sănătate publică judeţeană, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării.

Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate se dispune prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, pentru a introduce prevederile noii legi în hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile.

About Post Author