Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind extinderea la patru benzi a Variantei de Ocolire Timișoara Nord (DN 6 – DN 69) a fost semnat luni, 18 august, la sediul DRDP Timișoara.
La sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a fost semnat, luni, contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind extinderea la patru benzi a Centurii de Nord Timișoara. Valoarea contractului este de 3,5 milioane lei, fără TVA, iar termenul de realizare este de 12 luni, calculate de la emiterea ordinului de începere.
Câștigătoare a fost desemnată asocierea formată din VENTRA Project Management SRL și UTIBER Közúti Beruházó Kft. În total, în cadrul procedurii au fost depuse zece oferte. Contractul poate fi semnat efectiv după expirarea termenului legal de 10 zile pentru depunerea eventualelor contestații.
Varianta de ocolire Timișoara Nord a fost dată în folosință în 2010 și are o lungime de 12,6 kilometri, cu câte o bandă pe sens. Proiectată în anii ’90, aceasta nu mai corespunde cerințelor actuale, traficului intens și dezvoltării infrastructurii din zonă. Extinderea la patru benzi este considerată o etapă necesară pentru fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere.


