A dat o spargere și e căutat de o lună și jumătate. Dacă îl cunoașteți, sunați la 112

spargere

A dat acum o lună și jumătate o spargere, de unde a plecat cu o „pradă” însemnată, și s-a făcut nevăzut. Polițiștii cer ajutor din partea cetățenilor pentru rezolvarea cazului.

Pe 16 mai, puțin înainte de ora 17, polițiștii timișeni au fost anunțați despre o spargere petrecută chiar în centrul Timișoarei. Mai exact, o persoană necunoscută a pătruns în incinta unei case de schimb valutar de pe strada Piatra Craiului. A amenințat-o pe angajată cu un cuțit și ar fi sustras aproximativ 23.000 de euro.

Hoțul nu a fost prins nici acum, iar polițiștii fac apel la spiritul civic al timișorenilor. Ei au făcut publice două filmulețe, înregistrate de camere de supraveghere de pe Bd. Republicii, respectiv Parcul Justiției. În acestea apare un tânăr. „Bărbatul din imagini este o persoană a cărei identificare ar putea să conducă la rezolvarea unui dosar penal înregistrat la nivelul Serviciului de Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, transmit cei de la IPJ Timiș.

Oricine poate oferi informații care să ajute la soluționarea cazului este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112.

About Post Author