A apărut luminița de la capătul primului tunel de pe A1! / VIDEO

Publicat:

Lucrările pe sectorul lipsă al autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea avansează vizibil: a fost străpunsă galeria de pe calea 1 a primului tunel. Luminița de la capătul tunelului nu mai e, de miercuri, doar o metaforă.

Imagini recente de pe șantierul autostrăzii A1, între Margina și Holdea, arată că a fost realizată străpungerea galeriei de pe Calea 1 a primului tunel, cu o lungime de 367,5 metri. Este un pas important în construcția celor două tuneluri necesare pentru finalizarea acestui tronson de autostradă, rămas neconstruit pe coridorul Pan-European IV.

- Publicitate -

Lotul Margina – Holdea are o lungime de 9,13 kilometri, din care 2,5 kilometri sunt tuneluri, iar alți 2 kilometri sunt distribuiți în patru viaducte. Lucrează aici o asociere româno-bosniacă, UMB- EuroAsfalt, care a mobilizat pe șantier peste 500 de muncitori și peste 300 de utilaje. Stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 30%, potrivit reprezentanților DRDP Timișoara.

Pe lângă galeria deja finalizată, se lucrează non-stop, în regim de 24/24 ore, la galeria dreaptă a primului tunel și la ambele galerii ale celui de-al doilea tunel. Întreaga secțiune este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare contractuală de 1,82 miliarde lei (fără TVA).

Termenul de finalizare a acestui lot de autostradă este anul 2026. Odată terminat, va permite circulația continuă pe autostradă între Sibiu (Boița) și Nădlac II, închizând astfel ultimul segment lipsă de pe ruta A1.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img