Simonis, despre comasarea comunelor: „Din trei comune sărace nu faci una bogată”

Publicat:

Nicio comună din Timiș nu a ajuns să fuzioneze cu alta, deși Consiliul Județean a propus stimulente financiare importante pentru localitățile care acceptă comasarea voluntară. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, admite că inițiativa nu a avut rezultatul așteptat și susține acum o reformă administrativă decisă de guvern.

 

- Publicitate -

Criteriul principal nu ar trebui să fie numărul locuitorilor, ci capacitatea fiecărei localități de a se susține financiar.

„E nevoie de o reformă administrativă, de comasarea localităților care nu se pot susține și, de ce nu, una chiar mai ambițioasă. N-am niciun fel de rezervă cu privire la asta, doar că ea trebuie comunicată și dezbătută foarte bine”, a declarat marți Alfred Simonis.

Discuțiile despre reorganizarea administrativ-teritorială au revenit în actualitate, fiind analizate mai multe variante. Ministerul Dezvoltării propune comasarea voluntară a comunelor cu până la 1.500 de locuitori, cu perspectiva unei reorganizări obligatorii. În paralel, PSD ia în calcul o reformă care ar putea viza comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori, dar și alte scenarii.

Nu numărul locuitorilor, ci banii din buget

Alfred Simonis nu susține stabilirea unui prag de populație sub care comunele să fie automat comasate. El consideră că analiza trebuie să pornească de la veniturile proprii și de la capacitatea administrațiilor locale de a-și acoperi cheltuielile.

„Nu am o linie roșie de a susține sub 1.500 sau nu. Mai important decât numărul populației este dacă o comună se poate susține sau nu. Există localități mici, de 1.300, 1.500 sau 1.800 de locuitori, care au bugete însemnate, pentru că au zone industriale sau descărcări de pe autostradă care le-au adus beneficii substanțiale. Și există comune mari, chiar orașe mari, inclusiv în Timiș, care nu se pot susține singure”, a explicat președintele CJ Timiș.

În opinia sa, alipirea mai multor comune fără resurse financiare nu ar rezolva problema pentru care este propusă reforma.

„Dacă vom comasa două sau trei comune mici, dintre care niciuna nu se poate susține, vom avea din trei comune sărace una mai mare, dar la fel de săracă. Asta nu e o soluție. Am făcut din trei de 1.500 una de 4.500. Am înțeles. Dar toate trei nu se puteau susține. De unde o să aibă comuna mare bani?”, a spus Simonis.

Să nu se facă din birou de la București

O variantă mai eficientă ar fi, consideră el, alipirea comunelor cu venituri reduse la localități dezvoltate sau cu perspective economice mai bune. O asemenea reorganizare ar trebui însă să țină cont și de geografie, de particularitățile culturale și de posibilitățile de dezvoltare.

„Dacă o facem dintr-un birou de la București, cum s-au făcut cam toate deciziile importante în această țară, riscăm să dăm satisfacție oamenilor, dar pe fond să nu rezolvăm problema. Un avantaj există: comunele mai mari au acces la fonduri europene mai însemnate. E un beneficiu clar. Dar mai sunt și altele de care trebuie să se țină cont”, a afirmat Simonis.

Consiliul Județean Timiș a încercat să încurajeze comasarea voluntară prin acordarea unor stimulente de până la 20 de milioane de lei pentru localitățile care ar fi acceptat să fuzioneze. Inițiativa nu s-a concretizat însă în nicio unire de comune.

Inițial ar fi fost patru localități interesate. Numărul lor s-a redus la două, care au renunțat, la rândul lor. „Au fost patru localități care au vrut, au rămas două și au renunțat și ele pe parcurs. Vă spun că această comasare voluntară are foarte puține șanse să fie realizată”, a recunoscut președintele CJ Timiș.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img