Vorpark Fabric revine în acest weekend cu un program care îmbină tururi ghidate, ateliere, expoziții și dezbateri dedicate patrimoniului Fabricului. Într-un interviu pentru Știri de Timișoara, Alexandra Palconi-Sitov, de la Heritage of Timișoara, explică de ce restaurarea clădirilor este doar o parte a poveștii și de ce patrimoniul are nevoie, înainte de toate, să fie trăit.
Fabricul se păstrează nu doar prin restaurarea propriu-zis a unor clădirii, ci și prin felul în care oamenii înțeleg să trăiască și să experimenteze această zonă a orașului.. Ce ar trebui să înțeleagă cineva care vine la Vorpark Fabric, evenimentul vostru din weekend?
Se vorbește despre patrimoniu că nu are sens dacă nu este locuit, dacă nu este interpretat, dacă este folosit de oameni.
Nu-i de ajuns să avem niște clădiri frumoase.
Exact. Lumea este în schimbare, societatea este în schimbare și acest lucru se reflectă direct și asupra sensului pe care îl dăm patrimoniului. Și cred că aici va fi marea provocare în următoarele decade. Să ne hotărâm mai des ce folosim, ce păstrăm. De ce nu păstrăm tot? Putem să păstrăm tot?
Și cum o să găsim răspunsurile la întrebările astea?
Prin exercițiu și prin multe întâmplări, să zic așa (…) Răspunsul îl găsim prin exercițiu și prin a ne deschide noi către noi interpretări ale patrimoniului și noi percepții a locului în care trăim.
Ce este, de fapt, Vorpark Fabric?
Vorpark era, în traducere, „parcul din față”, o zonă care, pe la 1850, nu era decât un teren neîngrijit, folosit de armată pentru exerciții. Câteodată mai venea circul sau se mai amenajau niște tarabe. În circa 25 de ani, după ce au fost retrase interdicțiile de construire în jurul cetății pe esplanadă, se construiesc acolo peste 20 de imobile.
N-o să vorbim doar despre istoria acestui loc, vorbim despre ceea ce s-a întâmplat de-al lungul a peste 100 de ani de când sunt construite clădirile astea, ce s-a întâmplat cu ele.
Noi, inițial, ne doream foarte mult să ne desfășurăm pe strada din fața Sinagogii Neologe, parte din cvartalele care formează Vorpark. Dar exact când am primit confirmare că putem să facem acest proiect, a început șantierul pentru regenerarea urbană a Fabricului. Ăsta este un lucru bun, chiar dacă ne-a încurcat planurile. Am găsit soluții, ne mutăm cu toate activitățile în Parcul Regina Maria.
La ce să se aștepte cei care vor veni să vadă ce faceți?
Vom avea inclusiv întâlniri cu oamenii din zonă, o să avem dezbateri şi tot felul de prelegeri. aducem studii de caz din alte locuri De exemplu, pentru proiectul de reconversie i-am invitat pe partenerii noștri de la Oradea, care au mai multe sinagogi care au fost restaurate și refuncționalizate. Ei au un model de guvernanță interesant, din care nu putem decât să învățăm.
Cel mai interesant este că toate străzile pe care noi le vizăm pentru tururi ghidate sunt în șantier total. Și mulți dintre colegii mei și dintre parteneri se întreabă cum o să facem asta în șantier. Cred că acolo este și provocarea, și frumusețea.
Da, este un cartier care se schimbă, dar asta nu înseamnă că nu poate fi o gazdă excelentă pentru un proiect cultural.
Cum găsim un echilibru între conservarea a ceea ce aveam deja și faptul că ne dorim un cartier viu? Unii ar putea zice că devenim prea moderni și uităm.
Ce e foarte important să înțelegem e că vechi nu înseamnă muzeu. Nu înseamnă să muzeificăm orașul. Cred că răspunsul e undeva la intersecția dintre ceea ce putem noi să facem, toți cei care ne asumăm un rol, că putem să modelăm într-un fel sau altul viitorul acestor cartiere, cu contribuția mai mică sau mai mare a fiecăruia, până la mecanismele pe care le au autoritățile locale.
Din experiența ta, pentru că deja ai ceva experiență în lucrul cu patrimoniu, atitudinea oamenilor față de poveștile orașului s-au schimbat?
S-ar putea să fiu foarte subiectivă, dar s-a schimbat interesul pentru ele. Oamenii sunt mai curioși. decât acum 10 ani.
Cum era acum 10 ani?
Nu prea se știau multe despre oraș și despre clădirile pe lângă care trecem în fiecare zi cu toții. Asta, de fapt, e și misiunea proiectului Heritage of Timisoara, de a descoperi, de a documenta aceste povești și a spune mai departe, de a le întoarce către comunitate.
Și acum cum e?
Acum ne ceartă!
Cu ghirimelele de rigoare, desigur,
Oamenii au așteptări., sunt curioși. Noi ne doream foarte mult la început să facem un fel de mediere culturală, să-i facem pe oameni să înțeleagă că odată ce o clădire este asociată cu o poveste cu care putem să relaționăm. în momentul acela suntem mai deschiși să înțelegem mai multe despre locul în care trăim și care este valoarea lui și de ce este important să avem grijă, să-l păstrăm.
Cum va fi programul în weekend?
În 1 și 2 august ne vom desfășura în Parcul Regina Maria și pe străzile adiacente. Am făcut acest program împreună cu partenerii de la Timișoara Jazz Festival. Avem DJ set, avem expoziții de imagini de epocă cu Fabric, urmează foarte multe ateliere care sunt destinate atât copilor cât și copilor mai mari. Avem ateliere de instrumente muzicale, de lectură, de teatru de păpuși, de linografură. O să avem foarte multe tururi ghidate. Avem un tur ghidat, de exemplu, organizat de doi membri ai Asociației Peisagistilor din România, filiala Timiș, care ne vor povesti despre Parcul Regina Maria, dar și despre Vorpark.
Vom avea un tur ghidat coordonat de Geta Neumann, una dintre cele mai apreciate autoare și păstrătoare a istoriei comunității evreiești din Timișoara. Vom avea tururi ghidate chiar de voluntarii Heritage of Timișoara, este o provocare pe care am început-o la evenimentul organizat luna trecută de Ziua Mondială Art Nouveau și au ieșit foarte bine.
Spune-mi despre statuie…
Unul dintre cele mai emoționante momente cred că va fi ceremonia de repunere pe fațada Palatului Karl Kunz a statuii Eiar. Este a treia, adică Primăvara, pe care o întoarcem în grupul statuar care odată încununa fațada acestui edificiu. E o inițiativă pe care am început-o din 2024. Atunci am început cu Toamna. Anul trecut am pus Vara pe fațadă, iar anul acesta, acum în august, vom pune ea Eiar, Primăvara, și în noiembrie vom pune Iarna, Cheimon.
Tot Attila Nagy face aceste statui?
Da. De fapt, este ideea lui Atila. În 2023, odată cu lansarea programului cultural pentru Timișoara, Capitola Europeană a Culturii, am avut o acțiune în Piața Plevnei, simbolică, în care am pus un element decorativ pe o fațadă care are o poveste foarte frumoasă legată de proiectul nostru.
A fost una dintre primele interacțiuni cu Attila și atunci ne-a și spus despre acest palat care a fost restaurat. Dar, cum s-a întâmplat la foarte multe clădiri la care s-a făcut restaurarea în timpul pandemiei, totul a fost afectat de majorarea prețurilor de materiale și nu s-a mai găsit buget pentru aceste statui.
Deci locatarii voiau să le refacă ei?
Da, ele erau cuprinse în proiectul inițial, dar nu au mai putut fi puse. Și mai e un amănunt interesant: practic, am reconstituit statuile din imagini de epocă. Și nici nu avem imagini foarte clare. De aceea am și început cu Toamna și cu Vara, pentru că sunt pe centru și erau mai ușor de observat detaliile.
Acum este o provocare pentru Attila să recreeze Primăvara și Iarna, dar nu ne facem griji. El oricum este foarte talentat și face o treabă grozoavă.
