Două comune din Timiș își fac planuri de reunire, cu promisiunea unui bonus financiar consistent de la Consiliul Județean. Dar între declarațiile din plen și o nouă entitate administrativă pe hartă stă un drum birocratic cu praguri clare, inclusiv referendumuri locale obligatorii.
Fibiș și Mașloc sunt primele două UAT-uri din județ care au anunțat oficial că sunt de acord cu o comasare. Ar fi, de fapt, o revenire la situația de dinainte de 2004, când Fibiș s-a desprins de Mașloc prin Legea nr. 84/2004.
Anunțul vine după ce președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a propus înființarea unui fond județean care să sprijine financiar comunele care decid să fuzioneze.
„Vrem să înființăm un fond județean care să susțină comunele care aleg să se unească. Concret, dacă două sau trei comune decid, de bunăvoie, să fuzioneze, vor primi, printr-un parteneriat financiar, de la Consiliul Județean Timiș între 10 și 20 de milioane de lei, în funcție de numărul de locuitori (…) Banii vor fi acordați indiferent de culoarea politică a primarilor. Nu este un favor politic, ci este o investiție pe termen lung”, declara Simonis, la jumătate lunii februarie.
„Nu e târziu nici acum”
În plenul CJ, Simonis a estimat că în Timiș nu ar trebui să existe mai mult de zece astfel de comasări, ceea ce ar însemna unirea a 20 sau chiar 30 de comune. Argumentul central este pragul de 2.000 de locuitori, considerat esențial pentru accesarea fondurilor europene.
„Am discutat cu cei doi primari și vă spun că au nevoie de canalizare, de apă, de asfalt, de școli noi, iar fără a trece de pragul de 2.000 de locuitori bani europeni nu sunt. Bugetele proprii sunt insignifiante, de abia acoperă cheltuielile (…) este un model de succes care poate să se transforme într-o reformă amplă în România, dar cu condiția să se facă la scară mare”, a spus președintele CJ.
Primarii celor două comune invocă exact această presiune financiară. „Trebuie făcută această comasare. Trebuia mai de demult făcută, dar nu e târziu nici acum (…) Noi avem proiecte începute, nu putem să le cofinanțăm, pentru că nu avem bani. Aceste stimulente ne vor ajuta să ne terminăm proiectele și să începem chiar și altele. În rest, administrativ este strict necesar acest lucru”, a afirmat Ionel Lupu, primarul din Fibiș.
La rândul său, Dorel Carcea, primarul din Mașloc, a subliniat problema pragului demografic: „Eu, ca și comună, am 1.800 de locuitori. Nu am pragul ăsta de peste 2.000 ca să pot accesa și pe viitor, fiind comună mare, putem accesa fondurile europene și prospera ca localitate și ca zonă”.
Referendumurile, testul decisiv
E însă cale lungă de la acest anunț, până la o fuziune propriu-zisă. În cele două comune trebuie organizate referendumuri locale, la care rata de participare trebuie să depășească 30%, conform legii. Asta, chiar dacă președintele CJ spune că „a vorbit deja cu colegii din parlament”, pentru reducerea la 20% a acestei cote, strict în cazul referendumurilor pentru comasări de localități.
Referendumurile ar putea fi organizate la toamnă, dar și asta ar putea fi problematic, în contextul în care multe comune mici se confruntă cu bugete reduse și dificultăți în plata cheltuielilor de funcționare. Comasarea celor două comune trebuie statuată printr-o lege aprobată de parlament, dar numai după ce trec ambele referendumuri.
Fibiş a funcţionat ca şi comună până în 1967, când a trecut ca sat la comuna Maşloc, În 2004 a fost reînființată drept comună în baza Legii nr. 84/2004, prin desprinderea de comuna Maşloc, La acea vreme avea 1.532 de locuitori. Noua entitate s-ar putea numi, ca să nu fie nimeni supărat, chiar Fibiș-Mașloc, potrivit lui Alfred Simonis.
Între promisiunea a 10–20 de milioane de lei și votul din urne stă, așadar, o întrebare simplă, dar decisivă: vor ieși oamenii la referendum?


