Institutul Regional de Oncologie, mutat pe Programul Operațional Sănătate. Termenul se prelungește până în 2028

Publicat:

Finanțarea pentru construirea Institutului Regional de Oncologie din Timișoara (IROT) e aproape transferată din PNRR în Programul Operațional Sănătate. Mutarea aduce și o modificare importantă a calendarului: termenul estimat pentru finalizarea spitalului se prelungește.

„Am pus la punct ultimele detalii tehnice pentru mutarea efectivă a finanțării Institutului Regional de Oncologie din Timișoara (IROT) din PNRR în noul program de finanțare, Programul Operațional Sănătate, tot fonduri europene nereambursabile. E un acord de parteneriat prin care Ministerul Sănățății împreună cu Consiliul Județean și unitatea de implementare, reprezentată de Compania Națională de Investiții, vor continua faza a doua a proiectului”, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

- Publicitate -

Până acum, prin PNRR au fost acoperite lucrările de demolare a construcției existente pe terenul destinat viitorului institut, precum și etapa de proiectare.

„Acest proiect a beneficiat de două surse de finanțare. Prin PNRR s-a finanțat demolarea și proiectarea. Prin Programul Operațional Sănătate, faza a doua, se va finanța construcția efectivă și dotarea cu echipamente medicale. Un alt avantaj al transferului către o altă sursă de finanțare este că termenul de implementare se mută din anul 2026 către anul 2028. Practic până la finalul anului 2028, Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, singurul institut de oncologie din această regiune, va trebui dat în folosință”, a mai spus ministrul.

Viitorul institut regional de oncologie va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi și ambulatoriu. Proiectul include servicii de diagnostic, bloc operator, terapie intensivă, radioterapie, medicină nucleară, centru de transplant medular și afereză de celule stem. Unitatea va avea și un centru pentru urgențe oncologice, precum și spații dedicate studiului și cercetării.

Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de lei.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img