Iubitorii de câini sunt invitați sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 11, la Tucano Coffee – Iulius Town, la un eveniment care combină cafeaua, educația canină și o cauză bună.
„New Year, New Tricks” este un mini-workshop caritabil, gândit ca o întâlnire relaxată, pet-friendly, pentru stăpânii care vor să comunice mai bine cu companionii lor.
Pe parcursul evenimentului, participanții vor face cunoștință cu șapte metode de dresaj pozitiv, ușor de aplicat în viața de zi cu zi, de la luring și clicker training, până la exerciții de tip „Do as I do!”. Atelierul este susținut de instructori acreditați, din echipa Dog Camp, care pun accent pe relația dintre om și câine, nu pe comenzi rigide sau corecții.
Dincolo de partea educativă, evenimentul are și un scop caritabil. Fondurile strânse vor sprijini activitatea Asociației Furrytales, care îngrijește peste 70 de câini salvați, aflați încă în căutarea unei familii. Practic, fiecare exercițiu învățat și fiecare cafea băută vin la pachet cu un gest concret de ajutor.
Ca bonus, cei care donează în cadrul workshopului primesc o reducere de 30% la comenzile de la Tucano Coffee, pe baza cuponului oferit la eveniment. „New Year, New Tricks” face parte din seria „La cafea cu blănosul”, inițiativă care își propune să aducă la aceeași masă comunitatea iubitorilor de câini și ideea de responsabilitate față de animale.


