Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit după ce a căzut în râul Bega, în zona podului de pe strada Dragalina. Incidentul a fost semnalat puțin înainte de miezul nopții, iar căutările au durat câteva ore.
O femeie de 48 de ani a apelat numărul unic de urgență 112, anunțând că a observat, în Iosefin, un bărbat care ar fi căzut în apă. Polițiștii s-au deplasat de urgență la locul incidentului și au constatat că sesizarea se confirmă.
La intervenție au participat echipaje ale ISU Banat, cu bărci de căutare-salvare din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, un echipaj SMURD, precum și jandarmi din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobile Timișoara. De asemenea, a fost alertat echipajul de scafandri, în sprijin fiind trimise alte două bărci din cadrul Secției Deta și Stației Buziaș.
În urma operațiunilor de căutare, în jurul orei 3, bărbatul a fost scos din apă și transportat la spital. Din păcate, cadrele medicale au constatat decesul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.


