Medicii și personalul medical de la Maternitatea Odobescu s-au ținut de promisiune și au protestat joi, față de situația în care se află de mai bine de o lună. Spitalul e închis parțial, ei nu au unde lucra și situația nu pare să-și găsească prea curând o rezolvare.
La începutul lunii decembrie, o bucată de tavan s-a prăbușit într-un grup sanitar aflat la etaj, în secția de Obstetrică a Maternității Odobescu, a Spitalului Municipal. Clădirea pentru care primăria plătește chirie a fost închisă, fiindcă reprezenta un pericol pentru paciente, medici și asistente. Activitatea fost mutată la noua maternitate Bega, a Județeanului, însă aceasta este efectiv sufocată de numărul mare de cazuri.
„Chiar nu ne aude nimeni? Lucrez din 1986 la maternitate. Veșnic sunt promisiuni, discuții pentru clădirea asta, de ani de zile, dar s-a așteptat până eram la un pas de tragedie (…) În clădirea asta se nășteau între 350 și 400 de copii pe lună. Nu știm ce se întâmplă cu femeile astea, că sunt redirecționate spre alte orașe sau spre clinicile private, care își p permit, dar nu este în regulă. Suntem în prag de pensie și acum stăm aruncate pe diverse secții, te miri pe unde, redistribuire. Ce redistribuire? Noi suntem moașe”, spunea una dintre protestatare.
„Mă aștept ca sfârșitul lunii acesteia să avem o soluție clară”
Medici, moașe, asistente și infirmiere au plecat în marș spre sediul primăriei, scandând „vrem relocare” și afișând pancarte cu mesaje precum „nou-născuții nu votează, dar trăiesc consecințele” sau „fiecare zi de întârziere costă vieți”. Reprezentanții protestatarilor au vrut să discute cu primarul Dominic Fritz, dar, în cele din urmă, au fost primiți de viceprimarul Ruben Lațcău.
„Suntem destul de avansați în acest moment, atât cu varianta de a utiliza o clădire publică pe care noi o avem, cât și de a utiliza o clădire de pe piață care are funcția chiar de spital și care ar putea să fie utilizată. Suntem în proces de evaluare, de negociere și undeva probabil săptămâna viitoare vom avea o claritate cu privire la preț și la costuri. Mă aștept ca sfârșitul lunii acesteia să avem o soluție clară pentru relocarea doar a părții de obstetrică. Toți toți doctorii sunt în continuare la lucru și sunt plătiți. O parte din asistente au fost relocate la Maternitatea Bega. Știind că avem această situație și că nevoia este una foarte mare în piața de servicii medicale, am luat decizia să mutăm o parte din personalul nostru la «Bega», să putem să-i ajutăm pe cei de la «Bega» pe acest vârf de încărcare pe care îl au și sperăm ca în această lună să găsim o variantă pe termen lung”, a declarat Lațcău.Viceprimarul a coborât apoi printre protestatari și, în prima fază, a fost huiduit de o parte dintre ei. Alții au făcut însă apel la calm, astfel că părțile au putut dialoga. Lui Lațcău i s-a reproșat faptul că nu a discutat cu medicii din secțiile închise, dar, în cele din urmă, situația s-a calmat. Cel puțin temporar.
„Mi s-a spus că mi s-a făcut un favor”
Printre cei ieșiți să protesteze s-a aflat și medicul neonatolog Gabriela Olariu, care și-a petrecut mare parte din viață printre incubatoarele secției de terapie intensivă a Maternităţii Odobescu. Datorită dedicării ei, sute de copii născuți prematur trăiesc azi vieți normale.
„Sunt opt medici neonatologi care nu mai au obiectul muncii deloc. Sunt relocați într-o policlinică, într-un subsol insalubru, de la ginecologie, să facă consultații de pediatrie, pentru că din păcate avem și a doua specializare. Am avut 74 de asistente și infirmiere pe care a trebuit să le trimit la Maternitatea Odobescu, că altfel mureau copiii acolo. Am trimis 24 la «Bega» și 10 am trimis la centrul județean de prematuri. Restul mai au concedii de odihnă pe care trebuie să le epuizăm (…) Eu personal mai am 40% din salariu. Da, minunat, și mi s-a spus că mi s-a făcut un favor. Da, un favor, după 100 de specializări, după diplome de onoare (…) Sunt 60 de asistente de obstetrică, moașe, care nu-și găsesc locul. Acum le-a dus în ginecologie, ele-s moașe, nu pot să lucreze la oftalmologie”, spune dr. Gabriela Olariu.
***
Primăria Timișoara are, de câțiva ani, un proiect pentru construirea unei noi maternități. Acesta are și teren, a avut și autorizație de construire, dar nu are bani. Proiectul nu a fost inclus în PNRR și nu a mai fost depus pentru altă sursă de finanțare.


