Primele pregătiri pentru tunelurile de pe Autostrada A1. Bosniacii fac măsurători / FOTO

Publicat:

Pe șantierul de la Autostrada A1, sectorul Margina – Holdea, au început pregătirile pentru săparea celor două tuneluri. Firma bosniacă a început măsurătorile topografice. În rest, se lucrează intens pe mai multe porțiuni, spun cei de la DRDP.

„Se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structuri (pasaje și viaducte), la podețe. Pe șantier au intrat și partenerii bosniaci ai antreprenorului, Euro-Asfalt, care efectuează activități topografice și fac pregătiri pentru platforma de acces la viitoarele tuneluri”, a anunțat, marți, DRDP Timișoara.

- Publicitate -

Potrivit aceleiași surse, continuă aprovizionarea cu anrocamente în depozitul din zona Holdea și aprovizionarea cu balast în depozitul din organizarea de șantier.

Contractul pentru secțiunea lipsă de pe Autostrada Lugoj – Deva a fost semnat, în octombrie 2022, cu asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – SA & PE Construct SRL – Euro-Asfalt d.o.o..

Trebuie să fie gata cu tot cu tuneluri în 2026

Prețul este de 1,83 de miliarde de lei, fără TVA, pentru proiectare și execuție pentru 9,13 km, din care peste 2 km de tuneluri. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecționale cu câte o cale de circulație. Ordinul de începere pentru partea de proiectare a fost dat în decembrie 2022. Pentru cei șapte kilometri de șosea propriu-zisă a început în primăvară șantierul. Bucata cu tuneluri a primit autorizație de construire la finalul lunii august.

Lucrările trebuie să fie gata integral până în decembrie 2026, finanțarea fiind din PNRR. Pe șantier era așteptată o mobilizare mai mare după finalizarea Centurii de Sud a Timișoarei, unde au lucrat tot firmele lui Dorinel Umbrărescu.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img