O nouă murală de mari dimensiuni împodobește, din această săptămână, spațiul public. Intitulată „wAll of us”, ea a fost realizată ca parte a proiectului Timișoara Refugee Art Festival și ilustrează, spun inițiatorii ei, diferențele care nu trebuie să ne separe, ci dimpotrivă.
Asociația LOGS a inaugurat vineri, la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, pictura murală „wAll of us”, realizată de Andrei Dragan și o echipă de artiști locali. Este vorba despre o intervenție urbană în cadrul proiectului Timișoara Refugee Art Festival.
„Andrei ne-a surprins cu pictura murală de dimensiuni mari care vorbește despre diferențele care nu trebuie să ne separe, ci să ne unească. A folosit pentru a spune această poveste culori vii, s-a inspirat din arhitectura orașului nostru, totul într-un stil contemporan, chiar rebel, pe gustul tinerilor”, spune Flavius Ilioni Loga, președintele Asociației LOGS – Grup de Inițiative Sociale.
Elevii de la Liceul Alimentar au interpretat fiecare în propriul fel murala. În timpul dezbaterii la care au participat alături de cei de la LOGS, unii tineri au spus că s-au regăsit inclusiv în portretele celor patru personaje, în timp ce alții au apreciat nevoia de combatere, prin artă, a discriminării și intoleranței.
„Ne-am bucurat să facem parte din acest proiect, pentru a da culoare lumii noastre și pentru a vorbi despre diversitate în rândul elevilor. E o provocare pentru orice instituție școlară. Încercăm să oferim fiecărui elev șanse egale spre succes, indiferent de cultură, etnie, sex, vârsta sau alte nevoi”, a transmis Ramona-Carmen Romînescu, directoarea Liceului Alimentar.
***
Proiectul Timișoara Refugee Art Festival face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii .


