Au vrut parc, l-au votat și acum aproape îl au. Primăria Timișoara finalizează, în această perioadă, amenajarea din Zona Lunei, proiect propus anul trecut prin bugetarea participativă.
Proiectul „Zona Lunei Vrea Parc Verde” a obținut, anul trecut, 1.042 voturi la bugetarea participativă. El a fost propus de Ștefan Cotenescu și avea o valoare estimată de 485.000 lei. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați a fost folosit, timp de 30 de ani, ca parcare sau loc pentru rampă ilegală de deșeuri.
„Aici a fost un mare teren viran, neîngrijit, pe car îl transformăm într-o zonă verde pentru întregul cartier. Mă bucur că e un proiect pe care l-au propus cei din zonă și tot ei au convins alți timișoreni să-l voteze în campania de bugetare participativă. Continuăm cu strategia de înverzire a Timișoarei. Nu ne mai permitem să ne întoarcem la vremuri în care s-au măcelărit spații verzi și s-au defrișat fără discernământ copaci”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Prin această amenajare, aici au apărut spații de joacă pentru copii, spații de recreere, bănci și alei cu pietriș. Au fost plantați 121 de arbori, din speciile pin negru, mesteacăn, arțar canadian, stejar, frasin, jugastru, ulm, castan, tei. Urmează plantarea a 2.900 de arbuști și plante perene și va fi instalat mobilierul urban, realizat din lemn.
Conceptul de amenajare este conturat în jurul ideii de fazele Lunii, realizat prin linii circulare, cu rondouri și alei care vor păstra traseele existente, folosite de locuitorii din zonă. Proiectul este finalizat în proporție de 80%.


