E.ON Energy Challenge caută idei deștepte de la tineri. Dă și premii consistente

Publicat:

Premii de peste 6.600 de euro vor fi acordate la cea de a zecea ediție a E.ON Energy Challenge. Din 2015, peste 400 de tineri din diferite centre universitare și-au prezentat proiectele, iar unele dintre ideile dezvoltate au fost implementate în cadrul companiilor operaționale din Grupul E.ON din România.

„Ediția cu numărul 10 se dorește a fi una de nota 10, cu proiecte și idei pe măsură. De aceea, studenții și masteranzii care au idei ce pot revoluționa domeniul energetic sunt invitați să aplice pentru una dintre temele: Eficiență Energetică și Optimizare Rețea, Energie Verde, Digital & Smart și Produse și Servicii Clienți”, transmit reprezentanții companiei.

- Publicitate -

În competiție, concurenții pot participa exclusiv în cadrul unei echipe, iar proiectele pot fi înscrise online până în 15 decembrie inclusiv.

„În fiecare an s-au remarcat tineri pasionați care ne-au surprins atât cu ingeniozitatea ideilor, cât și cu dorința puternică de a contribui la dezvoltarea de aplicații și soluții fezabile pentru zona de energie. Competiția reprezintă, totodată, mediul potrivit în care studenții și masteranzii își pot valida, testa și îmbunătăți proiectele alături de specialiști E.ON cu o experiență de zeci de ani în domeniu”, mai spun cei de la E.ON.

Premiile acordate câștigătorilor depășesc 6.600 de euro. Pentru locul I se acordă 3.000 euro/echipă; locul II e premiat cu experiențe în valoare de 600 euro/membru echipă, iar locul III, cu experiențe în valoare de 300 euro/membru echipă.

Câștigătoarea ediției 2023 și a marelui premiu în valoare de 3.000 de euro a fost desemnată echipa Universității „Transilvania” din Brașov, cu proiectul „ArtByte”. Pe locul al doilea s-a clasat echipa de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu proiectul „Medenic”, iar cel de-al treilea loc a fost ocupat de echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu proiectul „DBS Energy Solutions”.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img