Primăria Timișoara testează, în regim pilot, o modalitate prin care părinții pot să-și lase copiii la școală fără să blocheze traficul. Practic, ei pot staționa cu mașinile cel mult 5 minute în fața școlii, până când coboară cei mici.
Intenția primăriei este, pe lângă siguranță, să elimine blocajele din trafic. Rămâne de văzut cât de eficace va fi decizia, dacă ne gândim că părinții vor putea staționa în zonele nou create timp de până la cinci minute. Deocamdată sunt două asemenea puncte, colaborator la realizarea acestora fiind Ordinul Arhitecților. Acestea sunt situate la Școala Gimnazială nr. 2 (str. Mureș) și Gimnazială nr. 7 (str. I. Ionescu de la Brad).
„Este un proiect pilot pe care îl implementăm la două școli din cartierele Timișoarei, aflate în zone cu trafic intens. Intenția noastră este să creștem siguranța copiilor și să reducem blocajele în trafic la orele de vârf când părinții își lasă sau își iau copiii de la școală. Cu noile amenajări, oprim și parcatul pe trotuar și le oferim copiilor care vin pe jos la școală condiții sigure de deplasare. Am optat pentru o variantă în care locatarii din zonă să nu fie dezavantajați, deoarece în restul zilei pot folosi acele locuri de staționare. Sperăm ca reacțiile la aceste intervenții să ne ajute să extindem sistemul la mai multe școli care au aceeași problemă”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Mașinile nu pot urca pe trotuar
Punctele de drop-off sunt marcate special, astfel încât nu se restricționează traficul rutier pe banda de circulație existentă. Trotuarele sunt delimitate de carosabil prin stâlpi de protecție, pentru ca vehiculele să nu poată parca și să blocheze astfel accesul copiiilor care merg pe jos la școală. Trecerile de pietoni sunt la nivel cu carosabilul, sunt marcate corespunzător cu culoare roșie, astfel încât să sporească atenția șoferilor.
Intervențiile fac parte dintr-un proiect pilot realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România, pentru a face mai sigure intrările la școli. Școala Gimnazială nr. 2 și Școala Gimnazială nr. 7 au fost alese pentru că se află pe două străzi intens circulate.


