În luna septembrie, 200 de angajați ai E.ON România vor parcurge toți cei 1.400 km din Via Transilvanica. Primele două echipe vor pleca la 1 septembrie din cele două capete ale drumului.
Proiectul „Energia E.ON X Via Transilvanica” începe la 1 septembrie, cu primele echipe care vor pleca din nordul și sudul traseului, simultan, din Putna, respectiv Drobeta-Turnu Severin. Vor fi 200 de angajați E.ON care vor pleca pe cei 1.400 km ai Via Transilvanica, un drum pe care îl vor străbate la pas sau cu bicicleta. Proictul se va încheia o lună mai târziu, la mijlocul traseului, în localitatea Axente Sever.
„Alegerea traseului nu este întâmplătoare. Parcurgând acest drum în integralitate, vrem să le reamintim clienților noștri că Via Transilvanica există și datorită lor, întrucât au ales să lase copacii neatinși, activând factura electronică. Parteneriatul cu Asociația Tășuleasa Social este unul de suflet pentru mine și sunt mândră de colegii mei care au ales să facă parte din această poveste”, spune Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.
Fiecare echipă și liderul acesteia vor parcurge rute definite, la finalul cărora vor preda ștafeta către alte echipe, pentru parcurgerea integrală a traseului Via Transilvanica. Cele 32 de echipe sunt alcătuite din pasionați ai drumețiilor și ai activităților outdoor precum alergare, ciclism și cățărat, dar și din colegi aflați la prima experiență de acest fel.
Via Transilvanica, recunoscută la nivel european
În călătoria lor, angajaţii E.ON se vor implica în acțiuni de voluntariat, vor face popasuri în școli pentru a susține lecții despre energie și vor derula şi alte acțiuni de responsabilitate socială.
Povestea comună E.ON – Asociația Tășuleasa Social a început în 2020. În acel an, E.ON a susținut marcarea a 100 km de traseu, dublați în 2021, datorită implicării clienților.
„Sunt încântat să văd că tot mai mulți oameni merg pe Via Transilvanica, care nu înseamnă nu doar un traseu turistic, ci şi oameni, istorie şi tradiţii. Mulţumesc partenerului nostru că a ales să continue să ne fie alături, iar celor 200 de temerari le urez succes şi să se bucure din plin de frumuseţea locurilor pe care le vor străbate”, a dclarat, la rândul lui, Alin Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.
Proiectul Via Transilvanica a fost inițiat de Asociaţia Tășuleasa Social în 2018, cu ocazia celebrării unui secol de la Marea Unire din Alba Iulia. Succesul înregistrat de Via Transilvanica a fost recunoscut și de Comisia Europeană și Europa Nostra, care au inclus acest proiect pe lista Premiilor Europene pentru Patrimoniu/Premiul Europa Nostra 2023.


