O universitate metropolitană, puternică, care să reunească toate instituțiile de învățământ superior din Timișoara e singura șansă ca orașul să apară în primele 1.000 universități ale topului Shanghai, conform rectorului UVT, Marilen Pirtea. Acum, nicio universitate din România nu mai e în acest clasament.
„Știm cu toții că topurile și ranking-urile importante sunt extensive, ceea ce înseamnă că acestea adună contribuția în domeniile educației și cercetării ce vine din partea tuturor membrilor comunității academice, fără a raporta aceste rezultate cumulate la numărul acestora. Știm, de asemenea, că majoritatea covârșitoare a universităților din top 500, din top 1.000 la nivel internațional sunt universități care au în componența lor științe exacte și științe ale naturii, medicină și științe inginerești. În plus, mai știm și alte elemente ce contribuie la reușita majoră a universităților cotate în prima mie de universități ale lumii, la care cu greu pot visa universitățile românești, cum ar fi cadre didactice sau alumni laureați ai premiilor Nobel”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea Pirtea.
Cele patru universități din Timișoara trebuie să se unească într-o singură entitate pentru ca ele să devină cu adevărat relevante.
„Nu voi pierde nicio ocazie pentru a spune, parafrazând expresia care spune că acolo unde sunt mulți, puterea crește, că universitățile metropolitane – care ar coagula toate universitățile din arealul orașelor mari, cu o intensă viața academică și de cercetare – sunt nu doar soluția la această problemă, ci sunt soluția pentru o reformă fundamentală a învățământului superior, o reformă a eficienței (un singur rector în loc de X rectori, un singur director general în loc de X directori generali, samd)”, afirmă Pirtea.
„Nu trebuie să inventăm nimic”
Exemplul Szegedului e unul relevant. „Nu trebuie să inventăm nimic, acest format instituțional, metropolitan, este un element câștigător deja verificat și validat. Este suficient să ne uitam la 120 km de Timișoara, la Szeged, ori mai departe, la universitățile din Franța care, începând cu universitățile din Strasbourg, au fuzionat în toate orașele universitare importante, chiar în țara pe care o considerăm adesea un model pentru noi, românii. Este însă important ca interesele personale, mărunte, să fie lăsate deoparte. Am propus, încă din timpul primului meu mandat de rector, o fuziune în interesul Timișoarei și al viitorului orașului nostru universitar, fiind deschis unui proces democratic și transparent de desemnare a unui singur rector al universității metropolitane timișorene”, subliniază rectorul UVT.
În doi ani, această universitate metropolitană ar intra în topul amintit. „Și astăzi, la mulți ani după ce am avansat public pentru prima dată soluția fuziunii universităților din Timișoara într-o singură entitate universitară, am toate argumentele pentru a spune ca această construcție instituțională, Universitatea Metropolitană Timișoara, s-ar situa în primele 1.000 de universități ale lumii în maximum doi ani de la constituirea sa”, este concluzia lui Marilen Gabriel Pirtea.


