Operațiune inedită, joi, în Piața Sf. Gheorghe. Pavajul și soclul statuii au început să fie curățate profesional de angajații unei firme private. Primăria nu plătește nimic.
Cei care au trecut joi prin Piața Sf. Gheorghe au putut urmări o operațiune delicată. Este vorba despre curățarea soclului statuii. Un muncitor „înarmat” cu un aparat de spălat cu presiune lucra cu atenție, centimetru cu centimetru. În același timp, în partea cealaltă a pieței, alți muncitori se pregăteau să facă același lucru pe pavajul roșiatic.
„Se face, într-adevăr, o curățare a statuii și a pavajului din Piața Sf. Gheorghe. O firmă care deține astfel de echipamente ne-a contactat, spunând că vrea să facă o demonstrație”, ne-a precizat Monica Ivan, din partea Direcției de Comunicare a PMT. Operațiunea este executată fără ca municipalitatea să plătească vreun ban și va începe efectiv în săptămânile următoare.
Piața Sf. Gheorghe are actuala formă în urma reabilitării făcute în centrul istoric al Timișoarei. „Dintre lucrurile descoperite merită să fie păstrate și integrate în viitoarea amenajare doar zidurile bisericii iezuite și fragmentele vechii moschei. Integrarea zidurilor s-ar face prin modificarea accesului în zona scufundată. Am și reamplasat statuia Sfântului Gheorghe în zona bisericii. Este o incintă de aproximativ pătrată, am considerat că monumentul s-ar integra bine”, declara, pentru opiniatimisoarei.ro, în 2015, arhitectul Radu Mihăilescu, cel care a făcut proiectul de reabilitare.
***
Proiectul de modernizare a Cartierului Istoric Cetate a presupus intervenția pe o suprafață de 45.923 de metri pătrați. Au fost refăcute Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sfântul Gheorghe, Piaţa General Traian Doda (fostă Ţarcului) și zece străzi: Constantin Muşat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Radu Negru, Strada fără nume, General Praporgescu, Enrico Caruso și Eugeniu de Savoya.
Șantierul a început în octombrie 2013 și a inclus lucrări de arhitectură, rutiere, de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de alimentare cu energie electrică, instalaţii electrice pentru iluminatul public şi telecomunicaţii. Valoarea totală a fost de peste 53 de milioane de lei, fără TVA. Din aceștia, peste 42 de milioane au fost bani de la UE. Lucrările au fost terminate în decembrie 2015.


