Timp de o lună, în Piața Victoriei vor fi expuse cinci lucrări de sculptură monumentală semnate de artistul clujean Liviu Mocan. Acestea sunt grupate sub genericul „Ploaie la Timișoara, plumb și lumină”.
Una dintre lucrările care vor fi expuse se numește chiar „Ploaie la Timișoara, plumb și lumină” și este realizată special pentru această expoziție, fiind prezentată în premieră publicului. Executată din corten traforat cu laser, lucrarea se constituie „într-un dialog spațial între două momente temporale definitorii pentru Timișoara și spiritul orașului: cel al Revoluției anului 1989 și cel al Capitalei Culturale Europene din anul 2023”.
Două panouri semicilindrice, înalte de trei metri, „învelesc” un spațiu circular, mediind un dialog subtil pentru privitor. În timp ce stropii de ploaie ai momentului 1989 sunt străbătuți de urmele gloanțelor, cei ai momentului 2023 sunt transparenți, lăsând fluxul de lumină să pătrundă limpede și curat.
„Eu nu fac sculpturi, ci fac exerciții spirituale, adică iau acele mari adevăruri cu privire la om, la lume, la univers, și le abordez în sculptură rând pe rând. De aceea lucrez în serii tematice. Preiau un astfel de adevăr pe care încerc să-l înțeleg și atunci îl imaginez în felurite materiale și forme”, spune Liviu Mocan.
Curatoarea expoziției este Andreea Foanene, muzeograf la Muzeul Național de Artă Timișoara.


