S-a încheiat sezonul de încălzire. Colterm face deja revizie la CET Centru

Publicat:

Caloriferele timișorenilor racordați la Colterm rămân reci până la toamnă. S-a încheiat oficial sezonul de încălzire, astfel că societatea de termoficare se apucă de reparații la rețele. De asemenea, face stocuri de gaz.

„Astăzi, 2 mai, s-a încheiat sezonul de încălzire, urmând ca pe perioada de vară să efectuăm o serie de reparații la instalațiile destinate producerii de energie termică și la rețele, așa încât viitorul sezon de încălzire să înceapă și să se deruleze fără sincope majore (…) Nu a fost un sezon lipsit de provocări, însă am reușit să depășim obstacolele și să asigurăm continuitatea sistemului de termoficare timișorean. Cea mai recentă realizare și poate cea mai importantă a fost achiziția certificatelor de poluare EUA, respectiv îndeplinirea în totalitate a obligațiilor de mediu privind certificatele aferente anului 2022”, a transmis, marți, administratorul special Cristian Amza.

- Publicitate -

Societatea are în stoc 6.684,51 tone de cărbune. „Cantitatea totală achiziționată în intervalul iunie 2022 – aprilie 2023 este de 187.608 tone de cărbune, la care se adaugă stocul de cărbune de la finalul sezonului anterior de încălzire, de 6.084 tone. În total, 193.692 tone cărbune, din care s-au consumat până în prezent 187.008 tone”, precizează Amza. În aprilie, consumul mediu de cărbune energetic a fost de aproximativ 682 de tone/zi.

Se face stoc de gaz pentru iarnă

Pentru consumul curent de gaz, Colterm are contract de furnizare cu firma Lord Energy. „Pentru constituirea stocului necesar sezonul următor de încălzire, a fost încheiat un contract de vânzare gaze naturale cu Romgaz SA, pentru cantitatea totală de 124.096,21 MWh, cu perioadă de livrare 1 mai – 31 octombrie. De asemenea, în cursul acestei luni, se va achiziționa cantitatea de 20.907,64 MWh, care urmează să fie înmagazinată, respectiv stocată în depozite subterane, fiind destinată sezonului rece”, mai spune administratorul social.

Până vineri, 5 mai, apa caldă va fi livrată de CET Sud. CT Centru va fi oprită pentru revizie tehnică a instalațiilor. De vineri va fi oprită activitatea de producție la CET Sud, în vederea demarării reparațiilor necesare la cazane, mori și instalațiile interioare.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img