Al doilea spectacol al Anotimpurilor FEST-FDR are loc miercuri, 3 mai. În Sala Mare a Teatrului Național Timișoara va fi „Furtuna”, lui Shakespeare.
Regizorul italian Alessandro Serra este fondatorul Companiei de teatru Teatropersona, cu care a creat și a prezentat spectacole în Europa, Asia, America de Sud, Marea Britanie ș.a. Opera sa este universal recunoscută și aclamată, fiind recompensată cu numeroase premii internaționale. Alessandro Serra este, în egală măsură, dramaturg și excelează și ca scenograf și light designer, fiind una dintre cele mai importante personalități ale artei spectacolului de teatru european din ultimii 20 de ani.
„Furtuna” lui Alessandro Serra este un spectacol despre lumea de astăzi, despre putere și despre felul în care teatrul reprezintă una dintre cele mai puternice formule de a deschide drumuri între realitate și imaginație. Co-organizator al evenimentului este Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.
Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Biletele pot fi cumpărate on-line, pe www.tntm.ro, sau fizic, de la Agenția Mărășești, marți-duminică, orele 11-19.


