Casa de Cultură dă drumul înscrierilor pentru comercianții care vor să aibă căsuțe la Târgul de Paște din acest an. Ei au la dispoziție șase zile pentru a se înscrie. Va fi mai greu pentru cei care nu au Facebook.
Târgul de Paște, ajuns la cea de-a XIV-a ediție, va începe în acest an în 25 martie, și va rămâne deschis până în 18 aprilie, inclusiv. Cei care vor să vândă produse la căsuțele din târg pot depune dosarele de înscriere la Biroul de Organizare Evenimente al Casei de Cultură din Timișoara (str. Miron Costin nr.2), în perioada 21-27 februarie, orele 10 – 13, sau pe adresa de e-mail, în aceeași perioadă.
Pot participa:
- Meșteri populari, artiști plastici, ce realizează/comercializează produse handemade și de artă meșteșugărească, în special ouă încondeiate, icoane pe sticlă și lemn, sculpturi în lemn și piatră, aranjamente florale, obiecte decorative, obiecte de ceramică, produse artizanale, obiecte de sticlă etc.
- Persoane juridice (ONG, SRL, PFA, PFI, IF, ÎI), producători sau comercianți de produse nealimentare, cu specific pascal sau de primavară
- Persoane juridice (ONG, SRL, PFA, PFI, IF, ÎI), producători sau comercianți de pască, cozonac, kurtos, plăcinte, langoși, prăjituri, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea, sucuri, preparate fast-food, brânzeturi și produse tradiționale din carne, ciocolată, bomboane, zacuscă, conserve de casă etc.
„Formularul de înscriere și regulamentul târgului se pot descărca de pe pagina de Facebook a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara”, transmit reprezentanții CCMT.


