Medicii de la Ambulanță spun că ar fi vrut să-și dea seama mai repede de gravitatea situației de pe strada Miorița nr. 8, însă susțin că acest lucru a fost imposibil. Cazurile erau foarte diferite și doar decesul femeii de 29 de ani, înregistrat luni dimineață, i-a făcut să realizeze că trebuie intervenit și altfel.
„Mi-ar fi plăcut să ne fi putut da seama mai repede de situație. Cele trei decese au avut loc după cum urmează: două sâmbătă, în jurul orei 17 – 18 și unul luni dimineață. A fost un interval destul de mare între decese. La cele de sâmbătă seara nu am putut să ne dăm seama datorită simptomatologiei complet diferite. Primul caz era de insuficiență respiratorie, care a fost suspect de aspirație de lapte (copilul de 10 zile – n.r.), în timp ce al doilea era suspect de boală metabolică.
Cu totul și cu totul altceva. Noi, sâmbătă seara, nu am putut să facem nicio legătură (…) Fără moartea femeii nu am putut să facem legătura (…) Nimeni nu ne-a spus de dezinfecție, nici vecinii nu au simțit absolut nimic. Nimeni nu a făcut legătura cu dezinsecția decât mai târziu. Mi-ar fi plăcut să evităm această tragedie, dar, din păcate, nu am avut de ce s-o legăm”, a explicat, marți, dr. Iancu Leonida, șeful Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș.
Personalul din dispecerat nu are legătură unul cu altul. Cel care a fost astăzi de serviciu nu mai știe ce a făcut cel de ieri sau cel de mâine. Ne pare rău, nu s-a putut mai repede. De unde să știm noi, care stăm 20 de minute la un caz, că ele sunt legate între ele? Mai ales că pe unul îl doare capul și unul varsă. Am intervenit la toate solicitările, pe toți intenționam să-i ducem la spital, dar ne-am lovit de refuzuri.
Iancu Leonida, șeful SAJ Timiș
În total, pe durata a trei zile, au fost 15 apeluri la 112, făcute de pe strada Miorița nr. 8. Opt dintre ele au fost făcute de părinții unuia dintre copiii decedați. Mama acestuia este cea care a murit luni dimineață, după ce medicii au încercat s-o interneze de mai multe ori.
Iată cronologia apelurilor la 112
Sâmbătă, 16 noiembrie
- ora 9,23 – B. C. D. – 3 ani, durere abdominală, vărsături. Părinții i-au administrat medicație proprie și refuză transportul minorului la spital ora 12,28 – B. V. – 22 ani – simptomatologie: greață, vărsături – solicitare efectuată de serviciul privat de ambulanță (consultație la domiciliu)
- ora 13,39 – M. C. – 36 ani (cefalee slăbiciune), M. A. 8 ani (vărsături), M. G. 2 ani (vărsături, tremur) – consultați de serviciul privat de ambulanță. În urma consultului, medicul a decis transportarea copiilor la spital, solicitând la ora 14,07, prin 112, o ambulanță care să transporte pacienții
- ora 16,59 – C. N. M.- 10 zile, vărsături de dimineață, extremități reci, afebril, transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, cu insuficiență respiratorie acută, suspiciune de aspirație lichidă, vărsătură. Decedat în UPU al Spitalului de copii Louis Țurcanu
- ora 18,21 – B. C. D. – 3 ani, inapetență, vărsături, constipație, transportat la spitalul „Louis Țurcanu”, internat cu suspiciune de diabet zaharat debut – cetoacidoză. A decedat în spital, secția terapie intensivă
Duminică, 17 noiembrie
- ora 8,07 – B. E. C. – 29 ani, dureri abdominale, vărsături. Consult la domiciliu, refuză transportul la spital. La același caz, medicul consultă și pe B. T., 56 ani, colică abdominală, care, de asemenea, a refuzat transportul la spital (cei doi sunt părinții copilului de 3 ani, decedat)
- ora 08,45 – doctorul solicită o fișă pentru încă un pacient consultat la aceeași adresă (B. T.)
- ora 10,48 – se revine cu un apel pentru aceleași persoane (B. E. C. și B. T.), pierderi de echilibru, amețeli, slăbiciune, inapetență, probleme familiale, solicitând transportul la spital. Sunt transportați la Spitalul Județean.
- ora 18,07 – B. V., 22 ani, vărsături dimineața, stare de rău, suspiciune colică biliară, transportată la UPU SMURD Spitalul Județean
Luni, 18 noiembrie
- ora 2,45 – B. E. C., 29 ani, stare lipotimică, consultație la domiciliu, refuză transport la spital
- ora 5,20 – aceeași persoană (B.E.C. 29 ani), durere în epigastru, refuză transportul la spital
- ora 8,02 – B. V., vărsături, dureri abdominale, consult la domiciliu de către serviciul privat de ambulanță
- ora 9,07 – B. E. C., 29 ani, stare post lipotimică, deces în familie, pe timpul transportului (în fața Unității de Primiri Urgențe) intră în stop cardio-respirator, este predată cu manevre în curs de resuscitare
Zece apeluri pentru aceeași familie
„Din apelurile efectuate în prima zi, simptomatologia celor doi copii decedați a fost diferită și nimic nu sugera existența unei legături între cele două cazuri. De asemenea, pe timpul primelor două nopți nu s-a înregistrat niciun apel de la adresa respectivă. Un alt aspect important este faptul că au existat cinci solicitări pentru o singură persoană, B. E. C., care a refuzat de trei ori transportul la spital, două solicitări pentru soțul acesteia, B. T. I., și două pentru copil, B. C. D. Astfel, 10 dintre apelurile înregistrate la 112 au fost pentru familia B”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.


