Cod portocaliu de vijelie, duminică, în Hunedoara. În rest, va persista căldura, cu temperaturi care vor ajunge, din nou, spre 40 de grade Celsius.
Duminică, 24 iulie, este în vigoare un cod galben de căldură, cu disconfort termic ridicat în județele Arad, Caraș-Severin și Timiș și jumătatea sudică a județului Hunedoara. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa între 34 și 37 de grade.
În intervalul 24 iulie, ora 12 – 25 iulie, ora 6, va fi un cod galben de instabilitate atmosferică, în Caraș-Severin și în zonele înalte din Arad, Bihor și Timiș. Vor fi intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55-75 km/h), grindină, descărcări electrice și izolat averse torenţiale.
Tot duminică, 24 iulie, între orele 14 și 23, va fi cod portocaliu în Hunedoara. Vor fi perioade cu vijelii puternice (rafale de peste 90 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. Pe alocuri aversele vor fi torențiale, cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp, iar în zonele montane, izolat, 40-50 l/mp.
În perioada 25 – 28 iulie, în toată zona de vest va fi cod galben de caniculă. Indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.
Marți, 26 iulie, va fi cea mai fierbinte zi a săptămânii, cu un cod portocaliu valabil în Arad, Bihor, Timiș și zonele joase din Caraș-Severin și Hunedoara. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37-40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20-22 de grade.


