Campus sportiv în zona Blașcovici. Asta vrea să facă Universitatea de Vest. Mai trebuie să primească de la primărie „domeniul” fostului colegiu tehnic „Dimitrie Leonida”.
Consilierii locali sunt invitați să-și exprime părerea în ceea ce privește schimbarea destinației imobilului din str. Dunărea nr. 9, în care a funcționat Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Acest complex care se întinde pe 2,8 hectare ar urma să fie dat în administrare, pe o perioadă de 25 de ani, către Universitatea de Vest.
Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” nu mai funcţionează în campusul şcolar din str. Dunărea nr. 9, după reorganizarea din 2019 a reţelei şcolare a unităților de învătământ preuniversitar din Timișoara. Liceul s-a desființat, din lipsă de elevi.
În luna martie, Universitatea de Vest a solicitat acordarea dreptului de administrare asupra fostului liceu, „pentru desfășurarea activităților specifice ale Facultății de Educație Fizică și Sport și ale Clubului Universitar «Universitatea de Vest» și pentru crearea unui campus sportiv educațional și de cercetare”.
Sunt și unele condiții
Transferul către Universitatea de Vest este condiționat de unele lucruri. Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Leonida” a emis un acord favorabil pentru schimbarea destinației imobilului, condiționat de „dotarea terenului de sport de pe str. Războieni nr. 2 cu un balon pentru desfășurarea orelor de sport în bune condiții, indiferent de anotimp sau condiții atmosferice, revenirea în circuitul școlar a clădirii din str. Războieni nr. 2, atribuită la Poliția Locală și la CJ, pentru Biblioteca Județeană, intabularea noii clădiri din str. Războieni nr. 2 și realizarea unei curți comune, în parteneriat cu Biblioteca Județeană, care să asigure un punct de lectură în aer liber”. Balonul de pe terenul de sport va fi amplasat de primărie.
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Timiș și-a exprimat și el acordul în vederea obținerii avizului conform pentru schimbarea destinației campusului de pe strada Dunărea. PMT trebuie să amenajeze un spațiu destinat arhivei și depozitului de manuale al ISJ, aflat acum pe str. Dunărea, la parterul internatului Liceului Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”.
Campusul pentru care se propune schimbarea destinației este compus din „teren construit și neconstruit în suprafață de 28.820 mp, construcții tabulare și extratabulare, rețele de utilități, împrejmuiri etc, cuprinse în evidența contabilă a mijloacelor fixe a Municipiului Timișoara”.


