Românii cu venituri mici vor primi ajutor de la stat pentru a-și putea plăti facturile la energie. Legea consumatorului vulnerabil a trecut de parlament și de ea ar putea beneficia peste jumătate de milion de oameni.
Legea consumatorului vulnerabil a fost votată în parlament, după ce reprezentanții partidelor au căzut de acord că este foarte necesară, mai ales în contextul majorării accelerate a prețului la gaz.
„Mă bucur că a existat consens politic privind această lege atât de importantă și de mare ajutor pentru românii cu dificultăți financiare. Prin această lege, familiile cu venituri precare vor primi sprijin financiar din partea statului pentru plata facturilor la energie, în funcție de venit, tipul de energie consumată și de costurile facturii. Pentru a obține aceste facilitați, consumatorul trebuie să se adreseze primăriei”, spune deputatul PNL Cosmin Șandru.
Legea se va aplica de la 1 noiembrie și, potrivit estimărilor, ar putea avea 524.000 de beneficiari. „Venitul mediu net lunar până la care se adaugă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure”, a mai transmis liberalul.


