Dansul, ca lecție de viață și ca bucurie. Este propunerea pe care v-o fac, la Timișoara, cei de la Noi Re-Creăm, care aduc un coregraf foarte special la festivalul Cadre & Forme. Marco Torrice vă invită să descoperiți Melting Pot.
Melting Pot este o practică de dans dezvoltată de Marco Torrice, aflată într-o continuă creștere și metamorfozare. Colectivul își are baza în Bruxelles, prezentând producțiile și oferind workshopuri în centre culturale europene importante. Aflat la granița dintre performance și spațiu recreațional, Melting Pot combină dansul participativ cu cercetarea pedagogică, dansul contemporan cu dansul urban, mediul academic cu cel underground.
„Misiunea Melting Pot este de a sparge categorizările prin dans și de a crea un spațiu sigur de dans pentru a stimula schimbul cultural în comunitățile locale. Workshopul de trei zile de la Timișoara va fi condus de Marco Torrice, asistat de Jerneja Fekonja, Luiz Felipe Lucas și Joachim Noel. La final va avea loc un jam deschis în curtea Faber.Community (Splaiul Peneș Curcanul 4-5), în 29 august, de la ora 20. Intrarea este gratuită”, transmit organizatorii festivalului de dans contemporant Cadre & Forme.
Înscrierile la acest workshop se fac aici. Vârsta minimă de participare este 15 ani, iar discuțiile vor fi purtate în limba engleză. Program workshopuri:
- 27 august – orele 18 – 21
- 28 august – orele 16 – 19
- 29 august – orele 11 – 13
Workshopul face parte din proiectul Cadre & Forme Festival de Dans Contemporan (23 august -8 septembrie), proiect cultural realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Timişoara.


