Patru oferte pentru Muzeul Revoluției din Piața Libertății. Proiectul e estimat la peste 1,4 milioane de euro

Publicat:

Licitația deschisă de Ministerul Culturii pentru Muzeul Revoluției vizează „elaborare P.A.C. (Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire), P.O.E. (Proiect de Organizare a Execuţiei Lucrărilor) și documentaţii pentru obţinerea tuturor avizelor necesare; – Elaborare P.T.E. (Proiect Tehnic de Execuție), inclusiv D.E. (Detalii de Execuție) pentru toate specialităţile: structură, arhitectură, instalaţii, inclusiv Plan SSM”.

SF-ul va include „studii pentru definirea experienței muzeale (proiectare și specificații tehnice), concepția muzeală și conținutul științific, expertiza tehnică pentru structură și instalații, studiul geotehnic și ridicarea topografică, auditul energetic, studiul istoric – arhitectural-urbanistic, relevee pentru toate specialitățile și devizul general. Suma maximă oferită este 7,09 milioane de lei, cu TVA, adică 1,455 milioane de euro.

- Publicitate -

Ofertele au putut fi depuse până în 1 martie. După expirarea termenului limită s-a constatat că sunt patru. Acestea vin de la Ardesign Co – Ralph Appelbaum Associates, Inc. Zwieniderlassung Berlin,
Rheinbrucke – Constructim, Popp & Asociații – Pipe Design și Vego Concept Engineering.

Ministerul Culturii are în „ogradă” vechea garnizoană din Piața Libertății de aproape doi ani. Până acum, are o temă de proiectare pentru Muzeul Revoluției. Durata contractului de proiectare, care include și asistența tehnică pe perioada lucrărilor, este de 30 de luni. După ce proiectul propriu-zis va fi predat către MC, va urma licitația pentru constructor. Sunt totuși șanse foarte reduse ca, în 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, Muzeul Revoluției să fie gata.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img