Călătoria de la Bufnițe spre Ithaca a ajuns la final. Daniel Mendelsohn, în direct cu Bogdan-Alexandru Stănescu

Publicat:

„Cu 94 de cărți spre Ithaca”, campania verii la Bufnițe, se încheie cu un dialog live online cu Daniel Mendelsohn, autorul cărții „O odisee”. Se întâmplă luni, 31 august, de la ora 17, când autorul american va vorbi în direct cu scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu.

Dialogul Mendelsohn – Stănescu marchează finalul campaniei cu „94 de cărți spre Ithaca”, campania verii la Bufnițe. „Din 30 mai, am călătorit zilnic cu câte o carte și am străbătut lumi ficționale, iar din bagaj nu ne-au lipsit cel puțin trei lucruri: amintirile noastre, povestea (a se citi forma) care stă la baza tuturor poveștilor și imaginația. Și numai din acest punct, de la capătul lumii și de la începuturile istoriei, ne vom îndrepta spre Ithaca unde ajungem alături de Daniel Mendelsohn și a sa carte, «O odisee», apărută în 2019 la Editura Polirom în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu”, transmit „bufnițele”.

- Publicitate -

Călătoria în 94 de cărți

Povestea a străbătut lumea întreagă, iar călătorii-cititori au putut ajunge în toate colțurile planetei. „Călătoria pe care am propus-o a început, ca oricare alta, cu o hartă. Am construit o librărie virtuală sub forma unei hărți care să ne ducă, prin intermediul celor 94 povești pe care le recomandăm, către 94 de destinații. Geografia fizică a librăriei noastre a devenit, așadar, și una virtuală, iar călătoria, una livrescă. Am pornit din Timișoara înspre Ithaca și am străbătut, vreme de trei luni, întreaga lume. Câte o carte a devenit zilnic un bilet de călătorie”, mai spun Raluca Selejan și Oana Doboși.

Volumul „O odisee” de Daniel Mendelsohn a primit Prix Méditerranée 2018 și a fost nominalizat la Baillie Gifford Prize 2017. O carte-hibrid, ea explorează domeniul fragil al relaţiei tată-fiu, dar şi tragedia bătrâneţii, a imposibilităţii de a-ţi cunoaşte cu adevărat părinţii.

Dialogul Daniel Mendelsohn – Bogdan-Alexandru Stănescu reprezintă o inițiativă a librăriei independente „La Două Bufnițe” și va fi transmis pe pagina de Facebook a acesteia.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img